Fiecare vis e strict personal- se aplica doar persoanei care-l viseaza. In plus, depinde strict de universul acesteia, de spaimele si de asteptarile sale, de problemele si dorintele ei. Deci fiecare imagine pe care o visezi trebuie interpretata in functie de tine si de lumea in care te misti.

De exemplu, un peisaj acoperit de zapada poate insemna pentru cineva raceala, singuratate, tristete, pentru o alta persoana insa e de interpretat pozitiv- bucurie- daca zapada si intinsurile albe sunt asociate cu ceva frumos din copilaria sa, de exemplu.

Totusi, exista cateva reguli generale:
Obiectele in care te poti rani – de exemplu, foarfece, cutite, sabii – semnifica vesti rele, lucruri pe care le vei afla si te vor durea.

Obiectele curate, stralucitoare sunt semne bune, indica bucurii, lipsa de probleme, fericire. Obiectele murdare, intunecate, lipicioase prevestesc intamplari neplacute.

Urcarea

– indiferent ce urci; de la scari, la lift, munte, deal sau te cateri pur si simplu pe o funie, urcusul prevesteste succes. Daca urcusul este anevoios, inseamna ca si succesul vine mai greu prin munca. Dar cu cat drumul este mai lung, cu atat si succesul mai de durata.

Caderea- nu prea prevesteste nimic bun, insa, din fericire, insuccesul la care se refera nu este legat de lucruri esentiale – sanatate, dragoste, ci mai degraba de insuccese pe plan social, profesional. Poate ca vei trece printr-o perioada proasta cu banii, dar nu se va intampla nimic grav cu adevarat.

Obstacolele si rezistentele care-ti apar in vis sunt masura dificultatii problemelor cu care te vei confrunta. De exemplu, o usa peste care dai in vis si se deschide usor simbolizeaza greutati minore. O poarta care se deschide greu sau deloc sugereaza faptul ca va trebui sa te lupti cu greutati mari, poate chiar de nedepasit.

Semnele trebuie citite cu atentie. In functie de forma, continutul, culoarea si impresia pe care o lasa asupra noastra in vis, unele obiecte pot prevesti atat ceva bun, cat si ceva rau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here