„Dragostea imposibilă la limita dispariţiei…??”
Rareori nu ne lăsăm atraşi de acest concept şi nu ne-am dori să-l trăim măcar o dată în viaţă. Dar ce înseamnă: relaţia dintre două persoane de acelaşi sex, dintre două persoane a căror diferenţă de vârstă e relevantă, dintre două persoane care au statuturi sociale diferite? Iar criteriile de clasificare ar fi numeroase. Dacă suntem puşi în situaţia de a exemplifica, amintim de diversele personaje din literatură, teatru, pictură ori mitologie, îmi vin în minte doar câteva exemple: Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda, Isis şi Osiris, „Frumuşica” şi salvatorul ei etc.
În prezent, pare că datorită eradicărilor multor dintre tradiţionalele reguli şi a expresiei de libertate omniprezentă, conceptul de dragoste imposibilă pare să-şi mai piardă din „tăria” sa, deoarece imposibilul pare să devină posibilul. E societatea actuală, mondială, dispusă să şteargă acest concept? Sau măcar să-l limiteze?
Evoluţia e evidentă: dacă în secolul trecut, nu mai departe, în unele comunităţi tradiţionale, imposibile erau iubirile dintre o fată virgină şi un bărbat divorţat, ori acelea când între parteneri exista o diferenţă considerabilă de ani, în prezent, problema rămâne mai mult închisă în parametrii unor comunităţi stricte şi bine delimitate. De exemplu, în comunitatea musulmană din Uzbechistan, căsătoriile sunt încă foarte bine planificate, aşadar temeiul lor de iubire e mai redus. Şi cultura rromă are legi foarte bine întipărite, când părinţii realizează un acord de nuntă, de când cei doi viitori miri sunt copii. La polul opus, se pare că se clasifică America, unde căsătoriile şi poveştile de dragoste sunt cele mai puţin convenţionale.
Este posibil ca acest concept să depindă numai de tipul de cultură al unei comunităţii specifice? Probabil, dar portiţa interculturală ne e utilă oricum, în prezent. Avem posibilitatea de a „muta” dragostea imposibilă într-un cadru care o percepe ca posibilă.
Ori mai e necesară neîmplinirea iubirii respective ca răspuns la refuzul de a o accepta al societăţii sau al puterii acesteia de a pedepsi pe cei doi parteneri? Aici răspunsul rămâne deschis, deoarece încă societatea dispune de o forţă imensă de a modela, schimba, manipula comportamente, din dorinţa de relaţionare, a caracteristicei umane de a fi sociabil şi a teamei de izolare. Sunt factori şi de natură religioasă şi economici, pe lângă cei sociali.
Misterul şi fascinaţia ivite dintr-o dragoste imposibilă provin însă din personalităţile celor doi parteneri. Un visător, un artist se îndrăgosteşte de o curtezană, ori un om de ştiinţă se lasă atras de o muză. Ce au în comun cei doi? Oare imposibilitatea nu vine tocmai de la cei doi parteneri? Sunt ca cei doi poli, ori ca astrele nocturn şi diurn, care au fost blestemaţi să nu se întâlnească niciodată. Dar dintr-o mână a hazardului sau o glumă a destinului, se întâlnesc şi-şi consumă intens povestea lor de dragoste, temători faţă de timp, duşmanul lor.
Un alt aspect care face ca iubirea să fie cu adevărat imposibilă şi să-şi merite statutul său, este faptul că ea e veşnică, neţiind cont de coordonate spaţiale ori temporale.
Multe întrebări, căci iubirea imposibilă îşi merită misterul ei!
Sa fie societatea de azi o ucigatoare de iubire, prin materialismul sau, viteza ametitoare a evenimentelor curente, a schimbarii mentalitatilor? Tu ai trăit o dragoste imposibilă?
