Cartea de langa mine…
Trebuie sa recunosc ca niciodata nu am fost un fan al cititului, pentru mine literatura fiind mai putin importanta, deoarece aveam alte puncte de interes mai mari, precum matematica si fotbalul. Aceste doua activitati imi luau destul de mult timp, iar pofta mea de a-mi trai viata si mai mult. Eram doar un licean!
Transferata cu un an mai tarziu, dintr-un alt oras, noua colega insa avea sa-mi atraga atentia. Desi clasa noastra era de profil informatic, se observa de la distanta ca locul colegei ar fi mai potrivit intr-una de uman. Literatura pentru ea era o distractie. Orele de literatura ii apartineau in mare masura, iar dupa ce citea ea o tema, imi era rusine si sa spun ca am facut-o, in nici un caz sa o si citesc. Cu o aura nostalgica, cu ochii mari si caprui in care aveai impresia ca te afunzi, cu intreaga ei faptura mica si firava, iti dadea impresia ca are o lume a ei proprie, in care daca vrei sa intri trebuie mai intai sa o cunosti foarte bine. Cam greu de descifrat avand in vedere ca spiritului meu analitic si prea practic i se opunea gandirea sa filozofica, profunda. In fond, ce conversatii puteam eu sa intretin cu fata ce vorbea despre Kant, de exemplu, ca si cum ar fi rostit o banala formula matematica.
Ma cam simteam stangaci recunosc, mai ales ca desi era comunicativa si cu simtul umorului, refuza sistematic si politicos incercarile mele de a ne imprieteni mai mult. Pe zi ce trecea simteam ca imi place tot mai mult, cu atat insa aveam impresia ca distanta dintre noi se mareste.
Spre amuzamentul prietenilor mei si spre nenorocul meu, caci ajunsesem tinta lor de glume si ironii, situatia mea se complica mereu. Am fost foarte fericit cand la unul dintre chefurile date de unul dintre colegii clasei, am reusit sa o determin sa danseze mai mult cu mine. Spre surprinderea mea, discutiile avute in seara aceea s-au axat in principal pe placerea mea de a juca fotbal. Nici nu am realizat ca de fapt eu vorbesc ca un egoist despre pasiunea mea, fara sa o intreb nacar daca subiectul nu o plictiseste. A doua zi mi-am luat revansa si intr-o pauza, asezandu-ma in banca ei am intrebat-o despre pasiunea sa, sugerandu-i sa continuam discutia inceputa cu o seara inainte. A acceptat. Dar eu nu am sa uit niciodata flacarile din priviri aparute cand vorbea despre pasiunea ei: scrisul. Am ascultat-o fara sa realizez macar ca vorbea despre un domeniu nou mie. Eu nu scrisesem in viata mea nici un catren, daramite poezii. Sunetul clopotelului avea insa sa intrerupa “initierea” mea in lumea aceasta.
Prima poezie pe care am citit-o a fost una pe care la insistentele dirigintei noastre, care era si profesoara noastra de romana, a postat-o la avizierul liceului. Am recitit-o de multe ori deoarece imi placea foarte mult, desi pentru a fi sigur ca am inteles bine, am intrebat-o. Involuntar poate, timpul petrecut impreuna s-a marit, poate si pentru ca eu gaseam in orice un posibil subiect de discutie, ori ca ma apucasem sa citesc cateva carti de literatura, pe care stiam ca le citeste si ea. Bineinteles ca a dedus scopul meu ascuns, si a descifrat intentia mea de a ma apuca subit de literatura, dar nu a zis nimic, cel putin pe moment.
Cu toate acestea eram destul de intristat, ca lucrurile nu evoluau prea mult. Ea inca refuza si mai ales bara intentiile mele inca din stare incipienta. Incepuse sa ma streseze abilitatea ei de a-mi ghici intentiile inainte de a mi le face cunoscute.
Intr-una din orele de meditatii pe care le faceam la romana, diriginta mea, vazandu-ma total absent si fara chef de explicatiile ei, stiindu-le cauza, mi-a oferit o carte de literatura din biblioteca ei, spunandu-mi doar sa citesc romanul respectiv, “Foc de artificii”. Desi cartea in sine nu avea autor, ci numai un autograf indescifrabil, m-am hotarat sa o citesc.
Apogeul a fost cand m-am apucat sa povestesc subiectul romanului colegei mele. Prima oara a facut niste ochi si mai mari, pe urma a zambit cu roseata, ca la final sa izbucneasca intr-un real ras. Neintelegand reactia ei, am tacut perplex. Insa paradoxal de atunci intentiile mele au fost acceptate.
Motivul: romanul respectiv era al ei! Iar citindu-l, am trecut de ultima proba sa zic asa, pentru a deveni apoi iubitul ei. Incurcatele sunt si caile care te conduc spre inima fetei, dar mai poti sa dai inapoi?
