Meseria de parinte este una dintre cele mai grele din lume, poate cea mai grea. Si cum nu exista nici o scoala speciala pentru parinti, de cele mai multe ori invatam din propria experienta, de la parintii nostri, de la ceilalti parinti si, nu in ultimul
rand, de la specialisti.
Greselile si iubirea neconditionata
Este practic imposibil ca in relatia parinte-copil, primul sa nu greseasca din cand in cand. Stresul, complicatiile vietii si grijile sunt factori care ne imping catre gesturi, vorbe sau atitudini gresite. Ce este cu adevarat important este sa nu perseverezi in greseala, sa recunosti si, mai ales sa-i spui copilului tau, atunci cad este cazul, ca tu esti cel care a gresit. Este primul pas spre construirea unei relatii profunde, calde si adevarate intre parinte si copil.
Relatiile dintre parinti si copii sunt speciale si trebuie construite cu grija, cu rabdare, cu intelepciune, in timp. Este foarte important ca, din mica copilarie si pana la delicata si dificila adolescenta, copilul sa stie, sa inteleaga si sa fie absolut convins ca parinte este cel mai bun prieten, primul sprijin si primul suport.
1. Puterea exemplului
Problema. Ti s-a intamplat sa strigi la copilul tau, sa nu mai tipe la sora lui sau la tine, si asta dupa ce tu, putin mai devreme, ai rezolvat o problema, la telefon, tipand?
Nu te mira cand copilul tipa. O face pentru ca te-a vazut si auzit pe tine sau pe tatal lui. Principiul imitatiei este mai puternic decat daca ii vei spune de zece ori, fie sa nu mai tipe, fie ca ceea ce poti face tu, el nu are voie.
“De cele mai multe ori parinti spun ‘eu am voie sa injur, sa tip, copilul nu! Cand eram mic, ascultam pe tata, nu tipam, nu vorbeam urat.’ Este o mare greseala! Pana la 8-10 ani, copiii imita atitudinea si comportamentul parintior. Mai mult, le intra in sange, devine trasatura de personalitate”, explica Suzy Martyn, specialist in probleme de educatie, consultant si psihoterapeut specializat in probleme ale relatiei copil-parinte, cu o experienta de 25 de ani in domeniu si, nu in ultimul rand, mama a trei copii.
Solutia. „Ca tie, adult, ti se intampla sa ridici tonul inteleg, dar copilul trebuie sa stie ca ceea ce faci este rau si gresit”, spune Suzy Martyn. “Incepe prin a spune: ‘Imi pare rau ca am ridicat vocea, imi pare rau ca am tipat, sunt putin obosita, sunt putin stresata. Am gresit!'”. Stabilesti o relatie de egalitate, oferi explicatii pentru greseala ta si te plasezi pe o treapta superioara, pentru ca iti recunosti greseala. „Acum, dupa aceasta formula magica, ii poti cere copilului sa vorbeasca frumos, sa nu tipe”, sugereaza Suzy Martyn.
2. Mananci brocoli, primesti inghetata!
Problema. Esti preocupata de alimentatia copilului tau? Vrei sa manance toata portia de legume? Il convingi spunandu-i: “Daca mananci toate legumele, primesti inghetata”? Gresit!
“Copilul va intelege ca mananca legume ca sa capete ceva dulce. Nu va intelege deprinderile alimentatiei sanatoase, nu va intelege rostul legumelor decat ca fiind o corvoada, pentru a ajunge la premiu”, spune Suzy Martyn.
Solutia. Nu conditiona mancatul lucrurilor sanatoase cu recompense dulci. Niciodata! Evident ca un copil are nevoie de bucuria dulciurilor, dar acestea trebuie oferite pur si simplu. Desertul la masa trebuie sa fie compus din fructe sau dulciuri preparate in casa, infinit mai sanatoase decat cele din comert. Ofera-i, de rontait, morcovi, seminte si fructe. Va capata obiceiuri alimentare sanatoase. Explica-i ca nu exista optiuni la masa, ca toata lumea mananca exact ce are in farfurie.
3. Construieste-i o imagine reala despre sine
Problema. Fiica ta canta la pian. In sinea ta stii ca nu va ajunge niciodata la mai mult decat trei cantece. Se pregateste pentru serbare si te intreaba cum ti se pare “concertul”. Daca raspunzi: “Este absolut minunat, draga mea!”, ar trebui sa te gandesti de doua ori.
Solutia. “Increderea in sine este un detaliu foarte important al personalitatii, care se construieste prin incurajari, prin laude, prin aprecierea efortului si a reusitelor. La fel de important pentru personalitatea copilului este si recunoasterea propriilor capacitati si a limitelor”, spune Suzy Martyn.
Daca copilul va fi laudat pentru fiecare gest pe care il face, isi va construi o imagine de sine gresita si va fi extrem de expus si vulnerabil in momentul in care va intra in competitia reala care este viata. Socul va fi foarte mare. De la cinci-sase ani copilul trebuie laudat doar daca ceea ce face merita lauda parintilor. Copilul are nevoie de critica, de justa si reala apreciere, tot asa cum are nevoie si de incurajari, dar toate trebuie sa fie pe masura varstei si a reusitelor sale. Si cine poate fi un critic mai onest si mai sincer decat parintele? Daca lauda si critica sunt reale, si corespund realitatii, copilul va intelege sa faca diferenta intre valoare si non-valoare, intre bine si rau, in ultima instanta”.
4. Critica cu grija!
Problema. “Esti lenes!” sau “Esti murdar! Este murdar peste tot in urma ta!” ori “Nu esti bun de nimic, trebuie sa fiu mereu in urma ta” sunt lucruri pe care este posibil sa le fi spus copilului tau. Si este foarte gresit! Vorbe de acest gen pot parea inofensive adultilor, dar copilul le receptioneaza altfel.
„Copiii, pana in pargul adolescentei si chiar dupa, vor sa fie luati in seama, in ansamblul lor. Copilul nu va intelege, prin ‘esti lenes’, doar ca il acuzi ca nu a dus gunoiul sau nu si-a facut curat in camera, ci va lua in sensul cel mai larg afirmatia ta. Problema este delicata si te obliga pe tine, parinte, sa fi foarte atent si cu felul in care critici, si cu ceea ce critici”, spune Suzy Martyn.
Solutia. Explica atunci cand il acuzi de ceva. Nu spune “Esti lenes!”, ci “Esti lenes pentru ca te-am rugat sa duci gunoiul si nu ai facut ce ti-am cerut!”. O solutie si mai buna ar fi aceea de a combina critica cu lauda. “Sunt foarte mandra de rezultatele de la matematica, dar ar fi perfect doar daca ti-ai face si curat in camera” sau “Este de toata lauda ce ai facut azi, dar o sa fiu foarte fericita daca nu vei mai intrazia la scoala”. O alta cale de a transmite mesaje critice copilului ar fi aceea de a exprima ceea ce simti tu, fata de actiunile lui. Nu spune “Esti murdar”, ci “Sunt dezamagita pentru ca ti-ai murdarit pantalonii. Imi placeau!”. Suzy Martyn sustine ca adoptarea unei astfel de atitudini are rezultate mult superioare criticii pure, mai ales la copiii mai mari.
5. Nu se spune “nu”
Problema. Suntem tentati sa oferim copiilor tot ceea ce vor, pentru a evita conflictele, si este gresit. Copiii nu trebuie sa creada ca tot ceea ce vor, obtin.
Autoritatea parintelui trebuie sa fie inteleasa corect si de copil, si de adult. Este cheia de bolta si a unei bune educatii si a increderii intre copil si parinte. Inainte de impune copilului tau ceva, gandeste-te daca lucrul respectiv merita cu adevarat tratat cu “autoritate”. Daca nu, tocmai pentru a-i castiga respectul, lasa-i posibilitatea sa aleaga.
Exemplu: baiatul tau de 11 ani vrea la meci, tu vrei sa mearga la o matusa. Daca timpul petrecut in familie este o chestiune cu adevarat importanta, atunci decizi si il informezi despre faptul ca va merge. Daca este o chestiune mai putin importanta, intreaba-l si lasa-l sa decida.
Solutia. Gandeste-te de doua ori inainte de a-i impune ceva. Vezi daca este cazul, cu adevarat, ca decizia sa fie exclusiv a parintelui. “Cel mai important este ca atunci cand ai spus copilului ca TREBUIE sa faca un anumit lucru, sa nu revii asupra deciziei luate. Daca ai spus TREBUIE, orice negociere inceteaza. Atentie insa, ca masura sa fie una corecta si echitabila. De autoritatea parinteasca nu trebuie sa profiti, nici macar tu, parintele”, avertizeaza Suzy Martyn.
