A fost un decembrie 1989…
Aveam aproape 4 ani cand a izbucnit revolutia din Timisoara si care avea sa se extinda in intreaga tara. Nu o sa amintesc ca expertii din strainatate nu o considera revolutie, ci lovitura de stat, ca nici pana in clipa de fata nu a fost gasit nici un vinovat pentru cele intamplate sau ca am fost singura tara din blocul estic comunist care si-a executat conducatorii. Orice ar fi fost, intentiile acestui articol sunt legate de altceva.
Startul este dat pe 17 decembrie la Timisoara si avea sa se termine de Craciun, prin executarea conducatorilor comunisti de la Targoviste, asadar 8 zile de transformare radicala, de lupte sangeroase.
Au ramas in urma peste 1100 de morti, peste 3500 de raniti si multe familii indoliate, clipe de haos si insecuritate, imagini socante, cateva materiale televizate, si multe, multe lacrimi.
Eu imi permit luxul de a spune: “A fost o revolutie in decembrie, 1989” fara sa ma intristez sau sa simt lipsa cuiva drag. Insa, in aceste zile de pregatire febrila pentru Craciun, nu ne permitem sa uitam ceea ce a fost, statuile si monumentele ridicate in cinstea eroilor cazuti in aceste lupte, candele aprinse, toate acestea nu ne lasa.
In onoarea lor, vom spune cateva omagii si ii vom asigura ca “Un erou nu moare niciodata!”
Si pentru ca niciodata cuvintele nu vor fi de ajuns, inchei putina mea elogiere a martirilor si urez “Craciun fericit!” familiilor.
