Nu este greu sa ne controlam. Ne sculam mai devreme cu o jumatete de ora si ne facem un program care poate fi respectat , iar grijile le lasam acasa in vestiar , macar pentru a nu fi compatimiti. Merita ! Revenind la mers. Cine n-a admirat mersul gratios , suplu al manechinelor sau al actritelor.
Nimic fals , nimic de prisos , nimic fortat. Dar in general nu ne prea gindim la eforturile si exercitiile pe care fiintele pe care le admiram le-au facut ca sa para ca nu merg , ci ca plutesc. In toate scolile de profil cursantii – baieti sau fete – sunt invatati mai intii sa poarte pe cap o carte sau un obiect greu.
Imposibil sa stai cocosat cu o asemenea povara in echilibru ! Oamenii primitivi au o tinuta frumoasa dobindita prin purtarea pe cap a unor vase grele. Sa incercam deci si noi sa purtam pe crestet cind avem putin timp acasa , macar 5 minute in fiecare zi , o greutate de acest gen. Mersul va deveni mai sigur , coloana vertebrala mai dreapta. Exersind vom fi siguri de reusita. Sa ne supraveghem in permanenta tinuta – sa nu ne aplecam umerii inainte , sa nu miscam exagerat bratele si coatele , sa facem pasi nici prea mari , nici prea mici , sa ne retragem stomacul in interior si sa tinem sira spinarii dreapta. Toate aceste gesturi le putem face pe strada de cite ori ne aducem aminte. Sa ne aducem aminte cit mai des !
Cu virsta tinuta omuluiu se modifica. Sa incercam sa o corectam studiindu-ne cu grija intr-o oglinda care se ne reflecte din cap pina in picioare. Vom incerca sa avem un aer sigur dar dezinvolt , vom tine genunchii apropiati cind mergem , trunchiul drept si fata destinsa.
Cind ne oprim sa stam de vorba cu cineva pe strada nu ne vom sprijini de zid , pentru ca putem sa ne tinem si pe propriile noastre picioare. Domnii nu au niciodata voie sa-si tina miinile in buzunare. In casa nu ne vom sprijini de spatarul scaunului si nici nu ne vom juca nervos cu diferite obiecte. Unii au chiar obiceiul insuportabil de a bate tactul unei muzici auzite numai de ei , cu un creion , o bricheta , un cutit , nefiind constienti ca-i enerveaza pe cei din jur. Chiar daca ne-am antrenat intr-o discutie aprinsa , nu-l vom lua pe interlocuitorul nostru de un nasture nici nu-l vom aproba batindu-l energic pe umar sau inghiontindu-l cu cotul in coaste. In casa , intr-o vizita vom evita sa stam cu spatele la cei din jurul nostru. Daca o facem siliti de o imprejurare oarecare – suntem solicitati sa raspundem la o intrebare , de pilda – ne cerem scuze. Expresia ” un spate dragut ” are farmecul sau si poate fi valabila la plaja sau
la un bal , dar nu in viata noastra publica. Si cind ne asezam trebuie sa o facem cu grija. Daca o actrita se straduieste sa studieze acest gest , inseamna ca nu e asa usor cum s-ar crede. Sa te asezi pe un scaun , pe o canapea sau pe un fotoliu inseamna sa dai aproape un examen , deoarece poti sa te asezi cu un gest plin de gratie , dupa cum poti sa te trintesti ca un lemn sau sa te tolanesti de parca nu ai mai pleca niciodata. Sa nu credem ca suntem obligate sa folosim cu zgircenie marginea fotoliului , doar pentru ca asa era distins pe vremuri.
Din nefericire , lista greselilor pe care poti sa le comiti asezindu-te , poate sa se prelungeasca la nesfirsit. Sa amintim genunchii tinuti cu miinile , bataia nervoasa a degetelor pe suprafeta mesei , fluieratul sau fredonatul unor melodii , genunchii indepartati – pozitie dezagreabila in general la doamne – si altele. Este , de asemenea , o ofensa adusa bunelor maniere sa-ti incrucisezi picioarele. In schimb , o doamna poate sa-si incruciseze partea de jos a picioarelor , avind grija sa-si acopere , discret , genunchii cu fusta , chiar daca la Roma sau la Paris se poarta foarte scurt. Cind , in sfirsit , te ridici , faci in asa fel incit sa nu stai cu spatele la ceilalti cind iti iei ramas bun si sa nu impingi cu forta scaunul. E bine sa-ti dovedesti simtul de ordine punindu-l la loc , dar fara sa cazi in extrema cealalta , cautind cu prea multa grija locul unde era la inceputul vizitei.
