Doi oameni se iubesc. Iubirea ii umple, le picura in suflet entuziasm, atasament, gustul dulce al unei victorii pe care nu stiu cum au obtinut-o. Si, intr-o buna zi, ajung cei doi oameni sa se urasca. Ura ii umple si ea. Ii umple si ii lasa epuizati, zacand in asternuturile botite si racite. Izvoarele au secat si totul are un gust acrisor, gust al frustrarii. Si al neputintei.
Ura este capabila sa lege la fel d
e mult ca iubirea. Si cei doi se gasesc prinsi in bratele ei puternice, care ii lasa fara energie. In fiecare noapte, rezervele se umplu si a doua zi debordeaza in certuri si jigniri, in scrasnete, in unghii implantate in carne.
Intr-o buna zi, ei se agata de o fantezie. Si incearca sa aprinda focurile stinse de pe dealuri, care le luminau altadata noptile. Vor sa evadeze. Ceva din gustul cafelei si al portocalelor dimineata ii face sa-si aminteasca de alte momente, cand erau capabili sa se bucure, sa se intinda unul spre altul fara ranchiuna, sa nu mai arunce unul asupra altuia lesurile frustrarilor lor. Vor sa dea carne fanteziei, vor s-o traiasca cu propriul lor trup imbatranit si flasc. Si nu pot. Solul neputintei le-a prins radacinile si nu le mai da drumul. Se incheie scurte armistitii. Acuzatiile curg de o parte si de alta. Se reconstruieste ceva, se dinamiteaza a doua zi. Uneori se fac si copii. Copii de care picioarele obosite ale parintilor ajung sa se impiedice mai tarziu, confundandu-i cu niste suporturi pentru bietele lor membre.
Cam un astfel de tablou ne prezinta filmul „Revolutionary Road”, pe care nu obosesc sa-l recomand in ultima vreme, mai ales celor care vad in cinematografie mai mult decat divertisment. Un film care, mai mult decat sa ma puna pe ganduri, m-a nelinistit. M-a pus intr-o pozitie lipsita de confort. E ca si cum ar fi facut sa-mi apara un punct dureros pe limba pe care nu ma pot abtine sa nu-l ating.
Cum ajung iubitii puternici, stralucitori, care lumineaza o camera prin simpla lor prezenta sa fie niste fiinte amare, inraite? Ce zeu intervine si schimba din nou vinul in apa murdara, statuta? Cum este posibil ca, odata ajuns acolo, pe taramul cu lapte si miere, sa pierzi tot ce ai cucerit si sa te intorci aici, in valea plangerii? Cum se pierd pe drum dezmierdarile si betia trupului, clipele de fericire pura, nealterata, neintinata, aparute ca din senin? Cum apar ulcerul urii, migrena intolerantei, eruptiile irascibilitatii?
