Decorarea bradului de Craciun
In prezent, ne bucuram cu totii de decorarea bradului in Ajun de Craciun, cand ornamentarea lui devine un adevarat ritual: alaturi de cei dragi, cantand colinde, iar mezinul punand steaua din varf! Dar in trecut?
Obiceiul provine probabil de la egipteni, care isi ornau casele cu frunze de palmier in ziua solstitiului de iarna. Obiceiul a fost preluat de romani, care au folosit, in locul palmierului, brazii. Dar povestea incepe cu adevarat prin secolul al VII-lea, cand un calugar a venit in Germania pentru a raspandi cuvantul Domnului. Legenda spune ca s-a folosit de forma triunghiulara a bradului pentru a simboliza sfanta treime.
La mijlocul secolului al XVI-lea, apar in Germania primele targuri specializate in vanzarea de cadouri, de obicei mancare sau obiecte de folosinta practica. Figurile modelate de brutari din paine erau agatate in brad ca ornamente. Se pastreaza in acest sens marturia unui vizitator al orasului Strasbourg in 1601. El descrie brazi decorati cu astfel de figurine, cu acadele si ornamente din hartie colorata. Incarcatura biblica atribuia bradului astfel impodobit simbolul pomului paradisului, al belsugului, al cunoasterii si al inocentei.
Beteala a fost inventata in Germania pe la 1610. In acea vreme nu era numai argintie, era chiar din argint! Au fost inventate masini pentru obtinerea unor folii subtiri. In Marea Britanie, obiceiul bradului de Craciun a patruns prin intermediul negustorilor germani stabiliti in Anglia, care obisnuiau sa-si decoreze casele de sarbatori. Decoratia bradului consta in beteala din argint, lumanari si margele, toate produse in acel secol XVII in Germania si Europa de Est. Obiceiul cerea ca fiecare membru al familiei sau invitat sa aiba cate un mic brad asezat pe masa in dreptul lui, cu cadourile alaturi. Decoratiile erau de o mare varietate, fiind manufacturate “in casa”. Tinerele doamne petreceau ore decupand fulgi de zapada si stelute, impaturind pliculete pentru cadouri si cosulete de hartie pentru dulciuri. Ansamblul era completat cu margele si beteala din argint produse in Germania, impreuna cu ingerii ce urmau sa stea in varful bradului. Lumanarile erau adesea asezate in inele de lemn.
Tarile din spatiul mediteranean nu s-au aratat prea interesate de brad, preferand scenele biblice asezate pe platforme triunghiulare (ceppo), bogat ornamentate. Grecii impodobeau bradul sau pinul cu panglici pentru sarbatoarea luminilor, iar in Asia cetina de brad este folosita de multe milenii la mai toate sarbatorile, in special la Sarbatoarea Lanternelor. In Liban, in locul bradului este impodobit cedrul, iar la Ierusalim se folosesc foi de eucalipt. In Africa de Sud-Vest, pomii de Craciun sunt salcamii sau palmierii, iar in China – chiparosul.
In America, bradul de Craciun apare pe la 1747, in comunitatile germane din Pennsylvania, dar se raspandeste abia odata cu dezvoltarea comunicatiilor, in secolul XIX.
In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, obiceiul impodobirii bradului la sfarsit de an patrunde dinspre nord si pe teritoriul actual al Romaniei. Obiceiul s-a suprapus peste cel al butucului de Craciun. Ritual azi disparut, dar atestat inca de la romani, butucul de Craciun, un trunchi de brad taiat (jertfit) si ars pe vatra in noaptea de 24 spre 25 decembrie.
Secolul XX aduce un val de noutati: Dupa 1918, din cauza problemelor de export, Germania nu mai este principalul furnizor de decoratii. Locul sau este luat de Japonia si SUA.
In 1930 brazi de mari dimensiuni sunt amplasati in locuri publice.
La mijlocul anilor ‘60, ideile moderniste se rasfrang si asupra pomului de Craciun. Brazii din aluminiu argintiu, importati din America, sunt foarte la moda. Acestia nu necesitau alte decoratii decat sursele de lumina colorata care se reflectau multiplu pe crengile argintii.
In anii ‘70 apar brazii artificiali cu aspect foarte realist.
Oare ce ne rezerva mileniul al III- lea?
