Experiente de viata – Secretul relatiilor la distanta
Povestea mea este destinata celor care au trecut sau poate trec prin ceea ce trec eu. Cei care nu stiu probabil nu pot intelege, dar daca citesc as vrea ca macar pentru cateva momente sa se poata puna in locul meu. Povestea mea a inceput altfel. Cand l-am cunoscut pe EL, eram deja implicata intr-o relatie serioasa. Ne-am cunoscut pe Internet si asa s-a dat startul unei reatii la distanta. EL locuia in alt oras, dar foarte aproape de al meu, vecin.
Dupa multe discutii, sentimente aprinse, sperante, am decis ca ar fi mai bine sa pun punct relatiei in care eram implicata si sa incerc ceva nou, alaturi de EL. Din acel moment, familia mea, prietenii mei, au fost foarte revoltati impotriva deciziei mele, nu erau de acord cu ceea ce facusem deoarece spuneau ca o relatie la distanta implica multe complicatii, inclusiv suferinta. Am ales sa imi ascult glasul inimii. Sa nu ascult ce spun cei din jurul meu, indiferent ca imi era mama, frate, prieten. Parintii nu au fost de acord cu aceasta relatie, mi-au interzis, practic, sa fiu cu el, avand in vedere si faptul ca el este mai mare decat mine cu 7 ani.
Nu m-am gandit nici o clipa ca as putea sa ma despart de EL. Il iubesc ca pe ochii din cap. Intalnirile noastre au fost pline de pasiune si sentimente aprinse, de fiecare data. Obisnuiam sa facem ceva diferit la fiecare intalnire, si profitam de clipele pe care le aveam, la maximum. Simteam ca il iubesc si ca il vreau pentru mine, aproape de mine, tot timpul. Nu puteam sa mai stau departe de el si imi doream sa il vad din ce in ce mai des.
Sufeream foarte tare amandoi, pentru ca soarta nu prea era de partea noastra. Erau multe probleme peste care am trecut insa, si mergeam mai departe incurajandu-ne unul pe celalalt. Pot sa spun ca, de cand l-am cunoscut, viata mea s-a schimbat foarte tare si am fost mai fericita ca oricand. Avand in vedere ca este mult mai mare decat mine, m-a invatat foarte multe si imi placea ca se chinuia ca sa ma schimbe. Sa nu mai fiu „ametita” (cum ii place lui sa-mi spuna) si sa iau viata mai in serios. Este cel mai bun lucru care mi s-a intamplat de cand exist. Pana aici, lucrurile par destul de frumoase.
Intr-o seara, in timp ce vorbeam la telefon, m-a intrebat ce as face in continuare, daca el ar pleca in alta tara, pentru o perioada de timp. Am ramas socata, pentru ca nu vorbisem niciodata despre acest lucru si aveam planuri foarte mari pentru viitorul nostru impreuna. I-am spus ca nu pot sa ma gandesc si ca mai bine vorbim cand ne intalnim. Am fost foarte trista in urmatoarea perioada, dupa ce mi-a spus ce are de gand: sa plece din tara, sa incerce sa isi faca un viitor pe alte meleaguri.
A urmat o luna plina de probleme. Relatia noastra scartaia. Nici nu ne-am mai intalnit… din motive financiare. Simteam cum relatia se raceste. Cum el se raceste. Am incercat sa nu il indepartez de mine, sa il tin aproape ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, pentru ca eu stiam de ce se poarta asa. Mi-a spus ca ar vrea ca eu sa fiu fericita si sa nu il astept. Mi-a spus sa imi continui viata, si sa ma gandesc la viitorul meu, dar pe el sa il exclud din viata mea. I-am spus ca viata mea e el si nu am cum sa il exclud. Pur si simplu nu puteam sa ma gandesc la faptul ca ar putea sa plece. Nu puteam sa ma gandesc la mine, la ce se va intampla cu noi, la viitorul relatiei noastre si la toate juramintele noastre copilaroase, la toate promisiunile noastre de indragostiti.
Am acceptat ideea pana la urma. Am facut tot posibilul sa ajung la el, macar pentru ultima data. Ultima intalnire a fost diferita fata de celelalte. Am profitat de fiecare secunda. Mi-a spus ca daca o sa il astept, o sa fie totul ca la inceput, iar relatia noastra nu va avea de suferit. Eu sunt hotarata sa il astept, pentru ca il iubesc foarte tare si chiar vreau sa cred ca exista minuni si ca promisiunile noastre nu au fost in vant. Acum el a plecat. Mi-a fost dor de el inca din primul minut trecut dupa ce ne-am vazut pentru ultima data. Stiu ca nu o sa se mai intoarca, pentru ca el mi-a spus ca, dupa ce termin liceul, sa vin la el. As vrea sa pot face asta, dar mai am doi ani de liceu… Si aici as vrea sa vorbesc si cu parintii mei, pentru ca nu as vrea sa ii dezamagesc.
Sper si ma gandesc in continuare ca o sa il mai strang la piept si ca relatia noastra va fi exact asa cum ne gandim amandoi si cum vrem amandoi sa fie. Aceasta este povestea mea, care aparent pare o poveste normala, dar pentru mine inseamna foarte multa suferinta.
Numai cei ce trec prin asa ceva pot intelege: mi s-a demonstrat pentru a nu stiu cata oara ca in viata nu iti alegi pe cine iubesti. Nu condamn relatiile la distanta. Relatia mea a fost si este extraordinara. Iubirea pe care i-o port sterge tot dorul si toate micile neintelegeri. Increderea trebuie sa fie punctul forte, iar gelozia nu trebuie sa existe. Acesta este secretul relatiei mele sau poate chiar al tuturor relatiilor de genul acesta.
Cosmina