În fiecare an, în preajma zilei de 14 februarie, ma cuprinde un sentiment enervant de exasperare. Orasul e invadat de tarabe pline cu inimioare de plus, cu catelusi si pisicute de jucarie care îsi spun unul altuia te iubesc si cu alte sute de obiecte de dimensiuni variate care au în mod obligatoriu pluna-iubiriie undeva lipita vreo inimioara rosie pe care scrie „te iubesc” sau, „I love you”, pentru ca suna mai bine…
Pe lânga toata agitatia asta subita, de care cel mai mult se bucura probabil nu îndragostitii, ci micii comercianti, pentru care ziua îndragostitilor a devenit un fel de preambul pentru 1 si 8 martie, si mai enervante mi se par reactiile celor din jur pe care le aud în fiecare an. Am constatat ca oamenii reactioneaza diferit, dar tipic. Pentru unii, ziua de 14 februarie este într-adevar o buna ocazie de a-si arata sentimentele pe care altfel le-ar fi tinut mult timp ascunse, pentru altii este doar o zi banala, care nu schimba cu nimic cursul vietii. Exista însa si foarte multi oameni care se opun cu vehementa unei traditii „importate de la americani”, cum le place sa o numeasca . Asa se face ca în fiecare an aud comentarii acide la adresa celor care chiar fac din ziua îndragostitilor o sarbatoare sau, mai nou, de ceva vreme, sunt sufocata de încercarea unora de a transforma o traditie autohtona, destul de putin cunoscuta (Dragobetele), într-un echivalent mioritic al zilei de Sf. Valentin.

Recunosc ca nu sunt neaparat un fan al zilei îndragostitilor si ca mult timp am avut si eu ideea preconceputa ca este o sarbatoare împrumutata artificial, pe care comerciantii o speculeaza la maxim si care, de fapt, nu are deloc o semnificatie profunda pentru români. Întotdeauna am considerat ca dragostea este sau ar trebui sa fie o sarbatoare continua a sufletului si ca o zi a îndragostitilor pare lipsita de sens atâta timp cât cei care se iubesc îsi arata sentimentele în fiecare zi.

Si totusi, cu câtiva ani în urma mi-am schimbat definitiv opinia. Îmi amintesc si acum ziua mohorâta din februarie în care iubitul meu trebuia sa plece într-o delegatie de câteva saptamâni. Era în preajma zilei îndragostitilor. Întâmplarea face ca tocmai pe 14 februarie, dupa ce iubitul meu plecase deja, a trebuit sa umblu mult prin oras, nu mai stiu exact din ce motive. Aceleasi inimioare invadasera strazile ascunse înca sub zapada. Oriunde întorceam privirea vedeam oameni fericiti, cupluri care, macar pentru o zi, se lasau cuprinse de magia iubirii fara sa se mai gândeasca la banalitatile cotidiene. Un fel de vârtej îi cuprinsese pe toti în jurul meu. Ma simteam singura, în mijlocul unei lumi agitate, desprinse parca de realitate. M-am asezat epuizata la masa unei cafenele din mall si am sorbit în graba o cafea în speranta ca îmi va ridica moralul, desi, mall-ul era la fel de plin de inimioare si de iepurasi si catelusi care îsi declarau iubirea la o simpla atingere a urechiuselor de plus. Undeva, în departare, într-o alta cafenea a început melodia de care ma lega cele mai multe amintiri ale clipelor frumoase petrecute cu iubitul meu. Pentru câteva clipe m-am lasat în voia amintirilor, însa am simtit o teama ciudata de singuratate. În secundele care au urmat pâna la venirea chelneritei care îmi aducea zâmbitoare nota, m-am simtit îngrozitor de singura sub ploaia aceea de inimi de plus.

Salvarea a venit atunci când a sunat telefonul. „Credeai ca am uitat de ziua îndragostitilor?”. Era iubitul meu care pentru prima data, dupa mult timp, reusea sa ma surprinda. Plecarea lui, cu o zi înainte, fusese o simpla înscenare. Îsi amânase delegatia cu câteva zile, fara ca eu sa stiu… În clipa aceea am simtit o bucurie bizara si mi-am dat seama ca ziua îndragostitilor nu este nici inutila, nici enervanta, nici prosteasca. Mi-am dat seama ca fiecare dintre noi are nevoie de o zi a îndragostitilor în care sa se opreasca în loc din vârtejul realitatii cotidiene si sa se bucure, alaturi de fiinta iubita, de o zi speciala. De atunci, ador ziua îndragostitilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here