Ascultam povestea Danei si imi venea sa plang… Imi marturisea, printre lacrimi, drama prin care a trecut si trece. „Stii ca noi, femeile, facem o tragedie aproape din orice, dar de data asta chiar simt ca nu mai am putere sa ma mai ridic de la pamant. 
Uitasem cum este sa suferi din dragoste, dar El mi-a reamintit. Este crunt! Stii care este paradoxul? Am stiut din prima clipa ca voi suferi, dar, totusi, am sperat sa fiu fericita… sa fim fericiti”.
Dana incearca, din rasputeri, sa isi revina dintr-o relatie lipsita de siguranta. „Am fost intotdeauna o persoana pentru care siguranta intr-o relatie insemna enorm. Nici acum nu reusesc sa imi dau seama cum am putut sa ma ‘arunc’ intr-o astfel de legatura, care nu avea nici macar siguratanta zilei de maine. M-am implicat intr-o relatie in care, in fiecare clipa, imi era frica sa nu fiu parasita. Imi era frica, pur si simplu…”.
De cand o cunosc pe Dana, de aproximativ sapte ani, nu am vazut-o nicio clipa atat de ‘slaba’ psihic, pustiita si fara putere. Cand am cunoscut-o era o fire foarte vesela, mereu pusa pe glume, plina de viata si radiind de fericire. Asta m-a facut sa ma imprietenesc cu ea – ‘setea’ ei de viata. Ea era cea care ma ‘ridica’ atunci cand credeam ca nu mai este nicio speranta…
„Stii golul acela din stomac pe care il simti cand afli o veste proasta? Eu am acel gol de cateva luni. Incerc sa il umplu cu ceva, dar parca nu reusesc… Toata povestea a inceput brusc, m-a bulversat, mi-a facut ‘dezordine’ in universul meu mic si foarte stabil. Eram implicata, de ceva timp, intr-o relatie stabila si eram fericita sau cel putin asa credeam…
Nu am crezut o clipa ca mi se va intampla asa ceva, ca ma voi indragosti de o atingere de mana, care imi va schimba cursul firesc de pana atunci. A fost o clipa ‘nebuna’… In fiecare zi ma amagesc si imi spun ca vreau sa o uit, sa o sterg din memorie”. Si totusi daca era atat de frumos, de ce atata nefericire acum?
„Intr-un timp foarte scurt am investit foarte multe sentimente. Nu am cum sa ma condamn pentru asta, pentru ca nu pot sa imi programez ceea ce simt si sa imi spun ‘Pana aici!’. Acum mi-as dori sa pot face asta… pentru ca ma doare mult prea mult.”
Din ceea ce mi-a povestit Dana despre El, am inteles ca se comporta ca un om indragostit si care facea planuri cum sa isi petreaca impreuna vara ce va veni. Dar brusc si fara motive intemeiate i-a spus, dupa o perioada, ca nu se simte indragostit de ea, dupa care, si-a cerut scuze, iar ea l-a primit inapoi.
Totul parea sa mearga in directia buna, dar Dana nu putea sa isi raspuna la o intrebare, care o macina: „Cu ce am gresit?”. A urmat o alta lovitura: el a rupt, din nou, relatia, spunand ca nu se simte fericit.
„Nu a dat de inteles nicio clipa ca ar fi nefericit cu mine! Aceasta instabilitate a lui m-a doborat inca o data, m-a aruncat la pamant, mai ales ca nu exista un motiv plauzibil.
Stiu ca nu avea pe altcineva, dar cum putea fi atat de crud? Cum putea fi atat de instabil? Desi constientizam faptul ca iubesc un om care in urmatoarea secunda ar putea sa imi dea papucii, continuam sa sper si, din pacate, continui sa sper ca imi va fi bine alaturi de el…
Am momente in care am impresia ca traiesc intr-un film prost, din care nu pot iesi. Marele meu noroc este ca am cativa prieteni ‘stabili’ care imi fac zilele si noptile mai usoare, care imi sunt alaturi si incearca sa ma ajute sa trec peste acest moment.
Se spune ca daca nu suferi din dragoste, ai trait degeaba, dar atunci cand suferi din cauza cuiva care nu apreciaza ceea ce are, atunci suferi degeaba si nu merita efortul. Daca ar fi atat de usor… daca as avea un buton pe care sa apas si sa imi spun: ‘Gata, mi-a ajuns! E timpul sa ma gandesc si la mine!’, iar apoi sa apas un alt buton care sa ma ajute sa zambesc…”.
O vad cum isi sterge lacrimile, iar apoi altele ii siroiesc pe obrajii cutati de durere… „Imi va fi bine!”, murmura, cu o voce aproape stinsa. „Voi invata sa zambesc din nou, iar peste ceva timp voi si eu cea care te va ajuta sa te ridici de la pamant”, imi spune Dana, parca mai plina de incredere.
Intr-un fel sau altul, Dana va reusi sa depaseasca momentul, nu am dubii… Unora le ia cateva saptamani, altora cativa ani, dar este timp destul pentru toate. O astfel de experienta te poate sfarsai pe dinautru si poti deveni lipsita de speranta, dar, in timp, te poate intari. Este foarte greu, dar viata merge inainte…
