Eşti însărcinată !… îmi  zice doctorul meu ginecolog.Vei aduce  pe lume   un bebe, iar acum trebuie să  facem totul pentru ca el să  se dezvolte   normal în  pântecul tău pentru ca  apoi  să te poţi bucura mult   timp de  ceea  ce  ţi-a  fost  dăruit .
 
            La nici 20 de ani pe  care-i aveam atunci nu puteam realiza faptul că  o  sarcină  poate  să  fie  cu probleme, că bebele poate să nu se  nască normal . Oricum  era primul meu copil,un copil  dorit atât de mine  cât şi de  soţul meu, iar pentru asta  mergeam la  consultul periodic ,nu fumam,mâncam foarte multe fructe ,făceam multe plimbări  în aer liber,aveam un program de somn bine organizat.
 
           Lucram  la  şcoală  că secretară  iar muncă pe care o desfăşuram nu mă obosea deloc, aveam  sentimentul  de  împlinire pe toate  planurile.În  toată perioada  de  sarcină am simţit cum  toţi colegii mă menajau (nu ştiu  dacă pe mine  sau sarcina ),dar  cert  este că, dacă intrau în biroul meu aveau  ceva fructe în geantă   pentru  mine. I-am simţit  atât  de  umani, atât de colegi, atât de prieteni!
 
              În vremea aceea (era imediat după  Revoluţia din 1989),eu şi soţul locuiam  în apartamentul părinţilor  mei. Şansele  să  obţinem o  garsonieră  erau practic  nule. Asta  conta  mai puţin,   importantă fiind  sarcina  mea  care  la  patru luni jumătate  a mişcat prima dată . Este  o senzaţie  extraordinară  pentru o mamă să  simtă  cum   se    prinde  viaţă  în  pântecele ei.
 
            Lunile   au  trecut, medicul îmi spunea  de  fiecare   dată când  mă prezentam la consult că sarcina  decurge  normal, într-un cuvânt n-aveam de  ce  să  îmi fac probleme. În ziua  de  21 septembrie 1991, era sâmbătă după  amiază  se nimerise  să  rămân  singură în apartamentul părinţilor mei, aceştia fiind plecaţi din localitate  împreună cu soţul meu.  Am simţit  că s-a  rupt membrana sarcinii  şi lichidul  amniotic începea  să  se  prelingă  pe picioarele mele.Ca  o  fată curajoasă  ce  eram  nu m-am panicat deloc, mi-am luat  geanta  pregătită  din timp pentru  acest moment  şi  m-am trezit  în  câteva clipe  pe un pat  la spital.

            Observam  cum  personalul  sanitar  se  cam agită  dar  nu înţelegeam de ce ….eu nu  aveam dureri   absolut  deloc . Cu excepţia  faptului că  pierdeam lichidul  eram  foarte relaxată .A fost  chemat medicul  de  acasă, au început  din şase  în şase  ore  să-mi  injecteze medicamente  care să-mi provoace durerea dar  degeaba . Eu eram în continuare foarte  relaxată. Am întrebat la un moment  dat  medicul  de  ce nu  mi se  poate face  cezariană . Răspunsul a  fost  ceva de  genul: d-na doctor  anestezist, care  născuse  de  10  luni, se  afla încă  în îngrijirea copilului   şi nu  putea  să  se deranjeze  pentru  mine căci  se crea  astfel un precedent…

            Duminică  la  ora 14.30 am simţit  prima  durere  , injecţiile  începeau să-şi  facă  efectul .De  la  acea oră  şi până luni 23 septembrie 1991 orele 1.00 a.m. durerile  de naştere au devenit insuportabile, nu reuşeam   să   respir  normal, cezariană  nu îmi făceau, nu  aveau salvare să  mă trimită  la  un spital municipal mai bine  dotat, dar ce  era   mai   grav  copilul nu putea  ieşii   din pântecele  meu, provocându-mi  astfel pe  lângă durerile insuportabile şi variaţii de  tensiune   între 7 şi 19 .Am  avut  zile, altfel  puteam să  paralizez  pe masa  de naşteri  aşteptând  ca  ei să  mă  ajute . La ora 1.00 a.m. după  ce  am  trecut prin cele  mai groaznice   dureri  am  reuşit  să  expulzez   sarcina . Mi-au spus   că  e  băiat . Eram cea  mai fericită  mămica! Urma doar  să-l  aud   cum  zbiară, anunţându-şi  prezenţa în  lume şi în viaţa  mea . Secundele  treceau, nu înţelegeam ce se întâmplă , dar  una  din asistenţe  s-a apropiat de  mine  fără  să-mi  spună nimic  şi  mi-a  făcut   o  injecţie în venă, după  care  simţeam că plutesc.
 
           A fost chemat  urgent medicul  pediatru, i-a fost  încredinţat  copilaşul,iar după  cinci  minute  am  auzit  doar  glasul  acestuia   comunicandu-I    ginecologului :” Îmi pare  rău  dar nu l-am putut   salva !” Sub  influenţa  drogului injectat nu  am reuşit  să  mă  eliberez   de durere, am simţit doar un nod  puternic  care  mă  strângea  de  gât,vrând parcă  să mă ducă  lângă sufletul copilaşului meu care  ajunsese deja îngeraş înainte  să  cunoască  lumea  această plină  de  erori  şi imperfectiuni….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here