E greu pentru un medic să dea sfaturi referitoare la relaţiile sexuale din timpul sarcinii. Înainte de a lua o decizie oarecare, medicul trebuie să ţină minte, căci de la sfatul pe care-l va da depinde nu doar sănătatea femeii şi a viitorului copil, dar uneori şi fericire
a ambilor soţi. Cu toate acestea medicul trebuie să ţină minte că pentru o mare majoritate de oameni minutele de fericire sunt extrem de preţioase şi pentru acestea unii sunt gata să ignore riscul unor insuficienţe fizice.
Însă negând faptul că relaţiile sexuale în timpul gravidităţii pot avea (şi de obicei au) urmări serioase, se înşeală, precum şi medicii care recomandă abstinenţa de la relaţii sexuale în această perioadă. Cu toate acestea trebuie de analizat minuţios toate „pro” şi „contra”.
Să începem cu „contra”. Să discutăm, ce urmări pot avea abstinenţele în timpul gravidităţii. Argumentele care confirmă acest fapt sunt următoarele: actul în sine poate provoca ridicarea tonusul uterin, în rezultat poate urma eliminarea conţinutului uteric, cu alte cuvinte, în dependenţă de termenul sarcinii în timpul actului, actul poate fi motivul avortonului sau a naşterii premature. În aceste cazuri apare riscul pentru viaţa fătului.
Dacă actul sexual a apropiat naşterea cu puţin timp, atunci un risc acerb nu poate exista, însă destul de des are loc ruperea prematură a membranei fătului, ce duce la mărirea timpului de naştere, şi prin urmare pot apărea neplăceri serioase de sănătate a mamei şi copilului. Pe lângă asta, în asemenea cazuri există riscul apariţiei unei infecţii post-natale, din motiv că penisul este un purtător de microbi patogeni, care se depun pe interiorul vaginului, unde au condiţii prielnice pentru a se dezvolta, astfel, pot provoca septicemie generală.
Un alt argument contra actului sexual din timpul gravidităţii este legat de slăbiciunea ţesuturilor organelor genitale, care în această perioadă devin mai moi şi se inflamează. Foarte sensibile în timpul ciclului menstrual, organele, evident, devin mult mai sensibile în timpul sarcinii. Evident, în 
timpul actului sexual pot apărea rupturi mici, care pot avea urmări mult mai grave pentru femeia însărcinată, decât cea care are menstruaţie, din motivul sângerărilor dar şi pentru că deschid uşa factorilor patogeni.
O ruptură mai mare provocată de mărirea ţesuturilor în care se acumulează sângele, poate provoca hemoragii, ce prezintă un risc pentru viaţa femeii. Însă să remarcăm că rupturile serioase, provocate de actul sexual în timpul sarcinii, au loc destul de rar, doar dacă bărbatul acţionează dur. Numărul redus al rupturilor este legat de dilatarea vaginului şi de elasticitatea crescută a ţesuturilor. Dar şi cea mai mică ruptură poate fi evitată, dacă organele genitale vor fi unse cu soluţii speciale pentru a da elasticitatea necesară în timpul actului sexual.
Opunerile medicilor practicieni contra actului sexual în timpul sarcinii din cauza burţii în permanentă creştere, la fel nu prea este întemeiată. Este destul de corect că la un termen mare, presiunile asupra burţii pot provoca mai multe riscuri. Dar este la fel de corect că aceste riscuri pot fi evitate, găsind o poză potrivită pentru efectuarea actului.
Nu putem spune cu certitudine dacă sperma este dăunătoare pentru femeile însărcinate. Însă putem afirma că în timpul sarcinii capacitatea de absobţie a pereţilor vaginali creşte considerabil. Probabil, în asemenea cazuri organismul secretă substanţe care neutralizează albuminele din exterior. Cel puţin, nu avem nici o dovadă că sperma este dăunătoare pentru organismul femeii însărcinate. Dacă această daună ar fi existat, atunci apărea necesitatea de luat măsurile de protecţie cuvenite.
Ce ţine de riscul de inflamare a ureterei la bărbaţi, ca rezultat al actului sexual cu o femeie însărcinată, păi aici merită de luat în seamă recomandările pe care le-am dat în cazul eliminărilor menstruale.
O atenţie sporită merită doar două aspecte:
1. există oare riscul că actul sexual poate deveni motivul unui avort spontan sau a naşterii premature?
2. Există riscul unei naşteri complicate cu infecţii post-natale?
Căutând răspunsul la a doua întrebare, nu se poate nega că asemenea infecţii au loc destul de des. Acest fapt este confirmat de statistici. Cu toate că volumul de date folosit pentru statistici nu a fost destul de mare, ca concluziile făcute să fie o confirmare indubitabilă.
Pentru răspunsul la prima întrebare nu sunt date suficiente. Nu se ştie, câte acte sexuale din timpul sarcinii, au fost urmate de avorturi sau de naşteri premature. Din practica medicală rezultă, că riscul este ridicat în primele trei luni ale sarcinii, desigur, mai mult pentru femeile predispuse spre avorturi spontane şi naşterilor premature din motive de sănătate. Este la fel de evident că spre finalul sarcinii actul sexual poate aduce la dureri în timpul naşterii.
Făcând o concluzie din cele spuse mai sus, merită de menţionat—dacă femeia este sănătoasă, dacă uterul ei nu este predispus la avorturile spontane, dacă în timpul altor sarcini nu au apărut astfel de manifestări şi mai ales dacă actul sexual decurge cu o atenţie sporită, dacă partenerii evită orice iritare nedorită şi respectă regulile de igienă, şi la final, dacă excludem ultimele 4 săptămâni ale sarcinii, atunci toate riscurile legate de actul sexual din timpul sarcinii pot fi reduse la minim.
Argumentele „pro” au un caracter mai mult psihologic. Înainte de toate, trebuie de ştiut, dacă femeia însărcinată doreşte continuarea relaţiilor sexuale.
Aici ne împiedicăm de prima greutate. Încă nu există nici o părere generală despre sexualitatea femeii însărcinate. Majoritatea autorilor afirmă că în timpul sarcinii, dorinţa scade considerabil. Cu toate acestea sunt aduse exemple din comportamentul femelelor din regnul animal. Alţii, reprezentând o minoritate, consideră că dorinţa sexuală a femeilor însărcinate creşte ca urmare a stării de excitare a organelor genitale.
Mulţi medici-ginecologi au observat creşterea libidoului la femeile în primele luni de sarcină. Însă aceste însemnări pot servi la demonstrarea măririi sensibilităţii femeii în timpul sarcinii. O asemenea senzualitate se manifestă diferit şi depinde de temperamentul femeii şi de termenul sarcinii.
Însă din datele care există pot fi făcute următoarele concluzii: dacă până la sarcină relaţiile sexuale dintre soţi nu erau prea reuşite, dacă femeia primea doar o parte sau o satisfacţie mică, dorinţa imediat dispărea la apariţia sarcinii. Se întâmpla chiar că femeia demonstra o repulsie demonstrativă la avansurile erotice ale soţului.
Din contra, dacă relaţiile sexuale dintre soţi erau perfecte, în timpul primei jumătăţi a termenului de sarcină, dorinţa era neschimbată. Ba mai mult ca atât, la unele femei se atesta creşterea dorinţei. În a doua jumătate a termenului de sarcină dorinţa scade, rămânând la un nivel stabil.
Psihologia modernă ne convinge că „femeia reacţionează sufleteşte din cauza lipsei condiţionate a trăirilor sexuale prin intermediul diferitor simptome patologice, cum ar fi frica”. De aici e de ajuns un pas, ca să recunoaştem ca fiind normale relaţiile sexuale în timpul sarcinii. Şi acest lucru este destul de firesc, pentru că argumentele de ordin psihologic, confirmă dorinţa menţinerii relaţiilor sexuale în timpul sarcinii.
Este absolut imposibil, ca bărbatul brusc să-şi întrerupă activitatea sexuală pe o perioadă lungă de timp, rămânând în acelaşi timp tandru şi plin de atenţie. Chiar şi autorii, care apărau abstinenţa, trebuie să recunoască, că o asemenea pauză sexuală poate aduce la crize nervoase, la schimbarea bruscă a dispoziţiei în rău, reducerea capacităţii de muncă şi în asemenea cazuri pentru ca sistemul nervos al femeii să nu fie afectat, cel mai indicat ca soţii să se despartă în această perioadă.
Însă femeia care iubeşte, va face tot posibilul ca o asemenea despărţire să fie evitată. Doar nimeni nu poate garanta că nu va apărea o altă femeie care va putea linişti spiritele bărbatului în timpul despărţirii. La fel, nimeni nu poate să convingă soţia că soţul ei va părăsi rivala, pentru a se întoarce la dânsa, când motive de despărţire nu vor mai fi.
Astfel, argumentele în favoarea relaţiilor sexuale în timpul sarcinii sunt mai multe şi mai fondate de cât argumentele „contra”.
Necesitatea interzicerii, apar doar în cazul când există riscul avortonului sau în cazul când termenul de sarcină poate fi prea mare şi, desigur, în cazul când femeia este bolnavă. În asemenea cazuri, evident, excepţiile nu pot fi admise.
