Dupa cum va spune si titlul povestea mea de dragoste a inceput exact acum 2 ani si o luna, mai exact 1 
noiembrie 2006 o data cu prima ninsoare.
Se spune ca nu trebuie sa fii trist ca ai pierdut pe cineva pentru ca va aparea altcineva mai bun. Si uite ca in cazul meu s-a dovedit a fi adevarata aceasta zicatoare. In primul an a fost de vis dar inevitabil dupa atata timp au inceput sa apara mici sau putin mai mari discutii dar pe care din fericire le-am depasit cu brio si am ramas tot impreuna.Nu cred in existenta unei relatii perfecte si nici nu voi crede niciodata pentru ca nimeni nu este perfect si chiar doua persoane se completeaza este absolut imposibil sa nu aiba nici o diferenta de opinie. Evident ca aici totul tine de temperamentul fiecaruia si de felul in care hotarasc sa rezolve acele divergente dar raman la ideea mea.
De asemenea marturisesc ca o despartire la momentul actual ar fi foarte greu de depasit pentru ca deja toata lumea ne stie ca un cuplu, familiile ne cunosc reciproc si mai ales fel de fel de cadouri, de la valentine’s day pana la 15 si 26 decembrie zilele noastre de nastere, care ne umplu camerele.
Anul acesta la prima ninsoare am fost luati prin surprindere tot impreuna plimbandu-ne printre fulgii de nea care se jucau in aer parca mai voiosi cand ne ieseau in cale.
Am invatat ca trebuie sa las de la mine putin dar inca nu inteleg cum baietii pot si atat de indiferenti.. Sa fie oare din cauza orgoliului sau fetele sunt mai sensibile?
Un sfat pe care as putea sa le dau cuplurilor ar fi sa nu se ia dupa barfe pentru ca am avut parte si de persoane care nu ne doreau tocmai binele ci sa comunice pentru ca astefl vor rezolva totul.
