Alcoolul este un produs unic în natură, fiind singurul drog-aliment. El este un drog cu acţiune psihotropă (care acţionează asupra psihicului), iar efectele negative, rezultate prin abuz, sunt unanim recunoscute.

Alcoolul nu încălzeşte în mod real organismul, ci dă doar o senzaţie de căldură care este trecătoare, iar mai târziu favorizează răcirea corpului prin pierderea de căldură la eCe nu stiai despre alcoolxpunere la frig.

Alcoolul nu conferă forţă musculară suplimentară, falsa senzaţie se datorează efectului euforizant, prezent în prima fază a alcoolizării.

În evoluţia stării de ebrietate se pot distinge patru faze:

Faza de debut: este mai greu de perceput, dar organismul este afectat: reflexe încetinite, vederea este uşor perturbată. Alcoolemia este de 0,20 – 0,80 g/litru.

Faza euforică: autocontrolul şi discernământul sunt afectate, puterea de concentrare scade. Alcoolemia este de 0,50 – 1,50 g/litru.

Faza de incoordonare sau depresiune: este caracterizată prin tulburări de echilibru şi de vorbire, dezorientare, confuzie mintală, tulburări digestive. Starea depresivă este urmată de somnolenţă. Iar la trezire, persoana respectivă suferă de mahmureală, ceea ce include greţuri, dureri de cap, apatie. Alcoolemia este de 1 – 3 g/litru.

Faza comatoasă: persoana respectivă are pulsul si respiraţia slabă. Dacă nu se aplică o reanimare urgentă poate surveni moartea. Alcoolemia în comă este de 3 – 5 g/litru, iar la peste 5 g/litru subiectul decedează.

Dacă alcoolul este consumat în exces, cu timpul ajunge să afecteze organismul. Principalele zone afectate sunt: aparatul digestiv ( stomatite, esofagite, gastrite nespecifice, se poate ajunge la ulceraţie şi cancerizare, steatoză, ciroză atrofică, pancreatită acută si cronică); sistemul nervos ( prin alterări ale personalităţii, nevroză obsesională); aparatul cardiovascular (tulburări vasculare, cardiomiopatii, hipertensiune arterială); glandele endocrine (scăderea activităţii sexuale, are urmări şi asupra conceperii unui copil).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here