Se spune ca în timp fiinta umana devine mai înteleapta, ca experienta te face sa traiesti tot ceea ce îti rezerva destinul cu mai mult calm…

Nu stiu daca ma pot lauda ca ma încadrez în limitele acestei normalitati în care oamenii cred, în general, fara prea multe întrebari retorice. Pentru mine, fiecare deceptcuplul-de-a-lungul-timpuluiie este si astazi un fel de sfârsit al universului, în miniatura, daca exista asa ceva… Experienta nu m-a facut decât sa caut si mai mult în profunzimea lucrurilor si sa simt orice întorsatura majora a vietii ca pe ceva ce trebuie trait pîna la ultima picatura de suferinta sau de fericire… Asta îmi aminteste ca de fiecare data ca orice întâmplare pe care o traiesc, fericita sau dureroasa, face parte din mine si ca felul în care se sfârseste orice experienta spune mult despre ceea ce sunt eu cu adevarat….

Citisem, cu ani în urma, ca istoria oricarui cuplu, are, dincolo de unicitatea fiecarei trariri, un parcurs ce poate fi identificat în toate povestile de dragoste din lume si care este, în linii mari mereu acelasi… Asta m-a amuzat atunci. Mai mult, ideea freudiana ca doi oameni care se iubesc nu mai au nimic nou sa îsi spuna dupa o relatie de aproximativ patru ani mi se parea destul de bizara… Si totusi, ea mi-a ramas mereu în minte, ca un fel de limita de care nu as fi vrut sa ma apropii niciodata în relatiile mele trecute. Poate din cauza asta nici nu am vrut sa o depasesc vreodata. Si tot din cauza acestei limite, astazi, când mi se pare ca timpul s-a scurs prea repede de la primele clipe pe care eu si iubitul meu le petreceam împreuna lasându-ne fascinati de razele rasaritului marin, am momente în care ma întreb daca limita exista cu adevarat. Asta m-a facut sa meditez mai mult asupra etapelor prin care trece orice cuplu în istoria existentei lui…

Magia începuturilor… este probabil cea dupa care am tânjit întotdeauna cel mai mult. Exista ceva fascinant în dorinta incontrolabila de a-l descoperi pe celalalt si în sentimentul ca felul în care îl descoperi este, de fapt, felul în care tu însati creezi o poveste pe care o traiesti. Uneori, multe din întâmplarile frumoase pe care le traim ramân uitate într-un colt de suflet… însa începutul unei povesti de iubire nu poate fi niciodata uitat. Întrebarea banala „Cum v-ati cunoscut?” poate avea uneori raspunsuri la fel de banale… pentru ce care au trait aceste raspunsuri ele devin însa un fel de clipe magice de care îsi amintesc întotdeauna cu aceeasi sclipre în priviri.

Pasiunea nebuna… urmeaza imediat dupa clipele romantice ale începutului. Este acea etapa în care nimic si nimeni, în afara de celalalt, nu mai conteaza. Persoana pe care începi sa o iubesti devine un fel de întruchipare a partenerului ideal si niciun defect nu-i poate stirbi imaginea pe care i-ai creat-o în minte. Este, pe de alta parte, o etapa destul de periculoasa în istoria unui cuplu, pentru ca pasiunea este, prin definitie, ceva foarte intens si, de cele mai multe ori, de scurta durata care se stinge atunci când nu te astepti.

Monotonia cotidiana… reprezinta trecerea spre ceea ce înseamna cu adevarat un cuplu. A împarti cu celalalt banalitatea vietii de zi cu zi este, poate, etapa cea mai revelatorie pentru cât de puternica poate fi o relatie. Ce ramâne dupa miracolul începuturilor si dupa pasiunea arzatoare? Raspunsul este foarte simplu… ramîne iubirea… în forma ei cea mai realista si mai pura. Fiecare este constient ca persoana iubita nu este nici pe departe idealul la care a visat, însa stie ca este persoana potrivita… Viata în doi nu îti mai permite sa te ascunzi de celalalt. Sentimentul de a fi iubit pentru ceea ce esti cu adevarat este însa fantastic.

Inevitabilul bilant… este întotdeauna necesar într-un cuplu, desi nu este un moment dorit. Desi pentru spiritele mai conservatoare pare de neînteles, este firesc ca la un moment dat sa te întrebi daca îti mai iubesti partenerul de viata sau daca relatia pe care o traiesti este ceea ce ti-ai dorit cu adevarat. Uneori raspunsul e simplu si vine de la sine… Bilantul înseamna astfel doar o confirmare a faptului ca toate celelalte etape nu au fost traite în zadar. Alteori raspunsul este dureros si poate schimba destine… Depinde doar de onestitatea cu care fiecare poate sa îsi priveasca propriile sentimente.

Daca stau bine sa ma gândesc, cred ca cei patru ani pe care mi-i fixasem în minte sunt, de fapt primele trei etape. Iar limita de care am fugit de fiecare data, este, de fapt, bilantul pe care mi-a fost întotdeauna teama sa îl înfrunt… Cum va fi oare de data asta?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here