Minciuna are un singur picior…
….si acela beteag!
Am invatat ca minciuna nu poate tine o vesnicie, ca indiferent de eforturile facute adevarul iese la iveala, ca mai devreme sau mai tarziu, minciuna avea sa devina inutila. Eu devenisem un simplu discipol, “maestrul” era fostul meu prieten, care apela la minciuni zilnic. Indiferent de situatie, oricat de putin contradictorie cu intentiile si cu planurile sale, el facea uz de minciuna. Recunosc, ca ambalajul minciunilor era foarte frumos, facandu-ma sa cred nu numai in veridicitatea lor, dar si atunci cand descopeream ca totusi ceva nu se leaga, ma amageam ca, macar, e o minciuna spusa frumos.
Intr-adevar eram invidiati pentru relatia noastra de multi dintre cunoscuti, majoritatea ne spuneau ca ne potrivim si tot felul de cuvinte care imi placea sa le aud, iar asta a devenit un factor de intretinere al iluzii privind relatia noastra frumoasa. Fostul meu prieten era cu adevarat frumos, inteligent, cu simtul umorului, iar fiecare petrecere stia cum sa o animeze. Cu el intr-adevar nu ma plictiseam! De aceea, ajunsese sa nu ma mai deranjeze ca nu se prea tine de cuvant, in sensul ca desi imi promitea ca vine sa ma ia de la facultate, nu ajungea decat arareori. Bineinteles ca atunci cand ne intalneam, imi spunea o serie de minciuni, pe care eu aveam sa le descopar mult mai tarziu. Cea mai des intalnita era problema de ultim moment la serviciu. Recunosc ca avea un serviciu foarte solicitant, insa nu atat de “costisitor” ca timp, incat sa nu poata sa ajunga la orele stabilite. Am crezut ca, la inceput, are o problema cu punctualitatea. Insa cand descoperi rand pe rand cate o minciuna, observi ca alta e cauza programului incarcat.
Cum se intampla de obicei, un “bun” amic imi povesteste ca nu ajuns la intalnirea cu mine pentru ca a trebuit sa conduca pe o fata acasa. Fata respectiva lucra in aceasi companie. A urmat o discutie. Eu am cedat din nou in fata minciunii lui cum ca nu a facut decat sa o conduca acasa, dar pentru ca a prins o aglomeratie imposibila, a intarziat. Iar cand a ajuns la locul stabilit, eu eram plecata deja, iar telefonul meu era inchis.
In fine, astfel de minciuni si situatii au mai fost, una cate una, ceea ce mi-a atras atentia si m-a facut mai receptiva.
Apogeul, sa-i zic asa, a fost intr-o seara cand am primit telefon de la un alt “bun” amic si care imi spunea ca prietenul meu se afla la spital. Asa cum era si firesc, am sarit din pat, chinuindu-ma sa inteleg si ce mai spunea amicul, dar si sa ma imbrac din mers. Abia cand am ajuns la usa de la intrare, pregatita sa ies si sa ma indrept spre garaj, am constientizat ceea ce am auzit: prietenul meu se dusese la spital nu pentru el, ci insotise o fata, care vroia sa scape de o sarcina.
Recunosc ca am avut un moment de slabiciune, timp in care am stat pe scari, in frig, caci era februarie, incremenita de stupefiere si tinand telefonul strans in mana. Dar mintea “a lucrat la rece”, si la urmatoarea intalnire cu prietenul meu nu numai ca nu am crezut minciunile oferite, dar i-am oferit si dovezi.
Mi-ar fi placut sa fi fost un act de caritate, dar investigand doar putin si deschinzand ochii mari, am putut sa vad realitatea in ceea ce il priveste. Acum, ne-am despartit. Si nu pot sa zic decat ca acum ma simt mai bine: am scapat de minciuni.
Am realizat ca unei relatii ii trebuie ca sa mearga un fundament solid de sinceritate si incredere alaturi de iubire.
