Poem de suflet!
L-am descoperit intamplator, printre zecile de foi aruncate pe biroul meu. Nici nu mai stiu cine mi l-a adus! De la prima citire m-a acaparat prin simplitatea exprimarii si profunditatea sentimentelor pe care le trezeste. Dar sa las cuvintele…
Enjoy it!
Iubirea e o caricatură, omule, nu ştii?
E iluzia unui ideal ce nu se poate adeveri
Căutându-l nebunesc printre tablourile de valoare
Omule, iubirea e o altă floare
Uită-te la tine, uită-te la ea şi noaptea voastră
Găseşte un moment şi spune-i că o iubeşti
Ea râde şi te întreabă curioasă
Câtora le-ai zis că pentru ele trăieşti?
Iubirea e o caricatură, nu ştii?
E iluzia unui vis frumos de vară
Divin, dar oare ce e ceresc în noi, ştii?
Ce e neatins de păcat, spune-mi, pentru prima oară?
Nu ai simţit că e chiar iubire?
Apoi râzi că te minţi singur şi înţelegi
Iubirea e ceva pământesc, cu false rubine
Şi dorinţe, cântece ce vrei să le dezlegi.
Eşti tu, un om atât de pământesc,
Iubirea ce o trăieşti nu poate fi decât ca tine,
Caricaturi faţă de spaţiul ceresc
Aleargă, aleargă să ajungi la cele divine.
Caricaturi de-o clipă aruncate la gunoi
De timp, de viaţă, de ceilalţi, de noi
Schiţate pe o coală, creionate artistic.
Omule, viaţa toata e un desen caricaturistic!
