1 decembrie… Incerc sa fac un brainstorming si ceea ce imi vine in minte despre aceasta zi sunt urmatoarele in ordinea vizibilitatii lor: parade fastuoase cu militari imbracati de sarbatoare, cu fanfare zgomotoase si multimi de oameni stranse in jurul lor, cu cantari de imn din toti plamanii si discursuri cam putin emotionante, desi au intentia aceasta, ale politicienilor, cu mesaje strecurate involuntar cu iz electoral, caci oricand trebuie sa fii in campanie, cu plimbari si daca vremea e frumoasa, cu vestitele gratare la iarba verde, ma rog, cam ruginie, in aceast inceput de iarna, dar oricum fara zapada, cu micii din dotare si berea la doza sau la sticla de plastic, cu reuniuni patriotice in alte locatii precum parc, bar sau orice loc care poate sa cuprinda in interiorul lui cativa indivizi care vor sa sarbatoreasca aceasta zi.

Conteaza mai putin maniera in care se sarbatoreste, ci semnificatia. Pe langa timpul liber avut, romanul, caci despre el e vorba, trebuie in aceasta zi sa-si retrezeasca simtamintele patriotice cam adormite, sau mai rau, aflate de vreo cativa ani, nu zic cati, pentru a nu ma acuza lumea ca as fi partinitoare vreunui regim politic trecut sau prezent, in hibernare.
Acesta mi se pare cuvantul potrivit: hibernare! Strigam, nu cantam, imnul doar cand trebuie sa sustinem echipa nationala la un meci greu si atunci invocam repede toate divinitatile si stramosii sa ne ajute sa castigam o partida importanta sau macar sa nu ne facem prea rau de ras! In rest, il uitam destul de repede.
In lumea aceasta in plina schimbare, globalizare si supusa, fara dar si poate, influentelor externe culturale (nu a fost la intamplare folosit un termen englezesc), noi, romanii, trebuie sa retraim si sa ne asumam identitatea noastra nationala. Era un cantec, al lui Sting cred, care vorbea despre faptul ca e un englez la New York si ai sa descoperi asta prin accent si prin tinuta adoptata de el.
La fel si noi, romanii, avem un accent propriu, care culmea in relatiile cu alti straini, ne grabim sa-l stergem, sa-l facem mai putin vizibil. E foarte interesant sa vina cate o vedetuta din afara si sa vorbeasca cu accent italienesc, e chiar chic, dar noi, cand mergem in strainatate, trebuie repede sa ne insusim engleza, sa facem in asa fel incat sa se spuna despre noi ca suntem englezi, germani, orice dar nu romani. Rusine? Teama de respingere? Lipsa de patriotism? Toate amestecate, plus alte sentimente care mai de care mai adolescentine, adica insignifiante, date de statutul nostru de tara mica pe care ni-l atribuim cu prea mare inferioritate si prea mult tragism. Avem nevoie de o relansare a valorilor si a sentimentelor pozitive.
Avem nevoie sa stim trecutul, ca sa invatam pentru prezent si sa putem face previziuni pentru viitor. In aceste spatii dacice, mai e inca seva din care ne putem hrani, cunoaste, creste spiritual. Am fost o natiune care desi incercata, istoric vorbind, foarte greu, a luptat pentru cea mai de pret comoara: libertatea natiunii, pe care o traduc ca pe salvarea de sine in fata contopirii dusmanoase, pastrare de traditii, cunostiinta de sine etc.
Asadar cel mai frumos de 1 decembrie ar fi o vizita la vechiile monumente, care sa retrezeasca in noi simtamantul de apartenta la o comunitate veche, cu traditii. O incursiune in acesti frumosi 2000 de ani de cand ne-am infiintat ca si popor, va fi binevenita. Nu vom descoperi numai date istorice, ci si temelia noastra. Atunci nu va mai aparea intrebarea: „Ne tragem din maimute?”, caci raspunsul il avem deja la indemana: „Din daci si romani!”.
Insa, recunosc cu oarecare dezamagire, ca ziua de 1 decembrie, e privita mai degraba ca o posibilitate de a petrece un timp liber si atat, pe care altfel nu l-am fi avut, si de care ne bucuram enormt.
Si mai mult, stiu ca dupa aceasta sarbatoare vom avea o noua Romanie, putin mai murdara, din cauza gunoaielor aruncate la nimereala, putin mai poluata, cu oameni mai indiferenti exact la ceea ce tocmai am sarbatorit! Nu e pesimism, desi mi-as fi dorit sa fiu eu cu inclinatii spre pesimism si culori negre decat sa observ realitatea propriu-zisa!
Si pentru ca am pus la zid pe toata lumea, ma voi pune si pe mine. Ce voi face eu de 1 decembrie? Specific romanesc, voi avea doar o zi libera, pe care probabil o voi petrece cu familia si, daca voi prinde vreo cantare a imnului pe la televizor, voi ingana si eu cateva note, amintindu-mi fugitiv de daci, de romani, de Stefan cel Mare, de Mircea cel Batran, de Cuza ori Tudor Vladimirescu, de alti oameni desprinsi din istorie si din neam. Insa nu voi ignora licarirea aceea timida si mandra totodata pe care o resimt atunci cand ma numesc romanca! Si voi invoca divinitatile sa aiba grija de noi pentru a ne pastra identitatea, traditiile si frumosul caracter romanesc, care e plin de umor, usor superficial, ospitalier, si apoi voi face apel la fiecare roman in parte pentru a da o mana de ajutor si a conserva si frumusetea naturala, arhaica si atragatoare de turisti a Romaniei. La multi ani! Sarbatoriti romaneste alaturi de cei dragi! Semnat…o romanca”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here