jenJeanşii, unul dintre cele mai răspândite articole vestimentare a fost şi va rămâne la modă pentru mult timp de acum încolo, indiferent de vârstă, ocupaţie, poziţie socială, naţionalitate sau sex. În dulapul fiecărei femei, care vrea să fie la modă, se găseşte măcar o pereche de jeanşi, dacă nu mai multe. Acest lucru se datorează şi faptului că merg aproape în orice loc, adaptându-se uşor oricărui stil vestimentar. Îi poţi purta la birou, în combinaţie cu o cămaşă care inspiră seriozitate, în acest caz fiind vorba de o pereche de blugi clasici, dar merg la fel de bine într-un club, asortaţi cu un top ceva mai sofisticat. Aici stilul skinny, dacă ţi se potriveşte, s-ar încadra foarte bine în peisaj, dar nu este o regulă.

În principiu ai nevoie de un model în care să te simţi sexy. De asemenea, pot fi purtaţi când mergi la cumpărături cu prietenele sau când te întâlneşti cu iubitul tău.Trebuie să recunoşti faptul, că nimic nu-ţi ascunde defectele mai bine ca o pe-reche de blugi, asta dacă te pricepi să-ţi alegi perechea potrivită conformaţiei tale. Deşi se poartă blugii largi în acest sezon, e bine să-ţi alegi perechea care te avantajează cel mai bine.

1.Blugii evazaţi cu talie înaltă.

 Potriviţi femeilor cu picioare scurte şi şolduri proeminente, aceşti jeanşi creează iluzia de alungire a picioarelor, ascunzând şoldurile şi realizând o talie mai bine definită. Dacă eşti adepta unui astfel de model, trebuie să ştii că lungimea joacă un rol important, aceasta terminându-se un pic mai jos de gleznă.
2. Blugii semievazaţi cu talie înaltă. Vin în ajutorul femeilor cu o burtică mai mare, camuflând-o pentru un abdomen mai neted. Foarte important este ca modelul să fie lipsit de pliuri şi să se închidă în stilul clasic, cu nasturi sau fermoar.         

3.Blugii lungi cu talie medie.

 Femeile mignone care doresc să creeze senzaţia de picioare lungi, pot alege o pereche de jeanşi care să acopere încălţămintea cu toc. Şi nu în ultimul rând acest gen de femei trebuie să se ferească de blugii cu manşete, care nu fac decât să scurteze lungimea piciorului.    

4.Blugii skinny.

Evident, nu multe persoane pot recurge la un asemenea model, doar cele cu picioare lungi, drepte. Foarte populari şi pe timp de iarnă, datorită combinaţiei cu cizme ori cu botine, dau viaţă unei imagini provocatoare. Femeile cu un posterior ceva mai mic şi şolduri înguste sunt favorizate de acest tipar, deoarece dau volum şoldurilor.

5. Blugii cu talia joasă.

Sunt foarte nimeriţi pentru fetele mignone, dar şi pentru cele cu un bust scurt şi cu o talie nu prea bine definită, pentru că dau un efect de alungire părţii superioare a corpului. De asemenea, sunt unul din cele mai căutate modele, fiind consideraţi foarte la modă.

6. Blugii drepţi.

Blugii cu o croială slim-cut (dreapta), avantajează femeile cu o conformaţie băieţească, picioare drepte şi un posterior mic. Acestui tipar se potrivesc foarte bine si jeanşii care se strâmtează uşor spre gambe, realizând astfel iluzia de şolduri mai late.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here