Denumirea sa stiintifica a ardeiului iute este Capsicum annuum L., iar numele comune sunt ardei iute, chilli, cayenne.
Ardeiul iute stimulează producţia de endorfine şi adrenalină în organism şi creşte rata metabolismului cu 25 la sută timp de trei ore după masă
Ardeiul iute este „prietenul” curelor de slăbire, spune medicul nutriţionist Mihaela Bilic, autoarea cărţii „Trăiesc, deci mă abţin”. „La fel ca orice condiment picant, precum chili, wasabi sau tabaco, ardeiul are proprietăţi de ardere a grăsimilor, deoarece stimulează producţia de endorfine şi adrenalină în organism şi creşte rata metabolismului cu 25 la sută timp de trei ore după masă”, explică dr. Bilic.
Mai mult, specialistul susţine că ardeiul iute stimulează circulaţia, transpiraţia şi sistemul nervos, iar datorită capsaicinei, substanţa responsabilă de gustul iute, are efect protector pentru mucoasa stomacului. Acesta este recomandat persoanelor care suferă de ulcer sau gastrită, deoarece capsaicina îmbunătăţeşte iritaţia peretelui gastric, produce sucuri protectoare şi acizi care atacă bacteriile. „Acesta are efecte pozitive cardiovasculare, deoarece scade nivelul de colesterol şi al aterogenezei”, spune dr. Bilic. Un alt condiment care accelerează arderile este piperul negru. Specialiştii spun că acesta este un puternic antioxidant şi antibacterian, în timp ce ardeiul iute poate stimula şi îmbunătăţi sistemul imunitar.
Potrivit medicilor, hreanul acţionează ca un stimulent digestiv. Din punct de vedere medical, rădăcina de hrean are numeroase proprietăţi curative: puternic antibiotic, expectorant, antibacterian, diuretic, bronhodilatator, vasodilatator coronarian, stimulează creşterea tensiunii arteriale şi sistemul imunitar al organismului. În plus, rădăcina este utilă în tratarea bronşitei, sinuzitei, reumatismului, anemiei şi a stomatitei. Medicii nutriţionişti recomandă să consumăm ardei, piper sau hrean cu moderaţie, deoarece excesul duce la apariţia ulcerului, a refluxului gastroesofagian sau la iritarea tractului gastrointestinal.