De atâtea ori m-am plâns din cauza tipilor care m-au lăsat baltă . De atâtea ori i-am urât pentru că nu ştiau să se comporte, nu simţeau ce vreau de la ei, mă enerva imaturitatea lor şi lipsa curajului de a vorbii în faţă ,să spună ce simt..
Dar când eu am fost cea care „am dat papucii”, a fost cel mai urât moment, mai greu decât atunci când am fost părăsită. Şi devine de-a dreptul groaznic atunci când el nu m-a rănit cu absolut nimic purtându-se ca un adevărat bărbat.
Numai o persoană laşă ar putea să nu mai răspundă la telefon, să dea bir cu fugiţii fără o explicaţie. Hotărârea de a te despărţi trimiţând mesaje sau mailuri mi se pare de-a dreptul greşită .
Acum că sunt în situaţia celui care pune capăt relaţiei – acum îi înţeleg. Mă simt fără caracter, acum realizez că nu meritam iubirea lui , sufletul lui pus în palma mea atâţia ani de zile.
Când m-a întrebat DE CE , n-am ştiut ce să-i răspund .Simţeam doar că eram prea obişnuită cu iubirea lui , cu atenţia lui centratata doar asupra mea ca şi cum aş fi fost sufocată de atâta fericire. Fericire … hmm, cine poate da o definiţie a ei ??
Cât de simplu ar fi dacă aş putea pleca, ca şi cum aş întoarce pagina unei cărţi, să trec la alt capitol al vieţii mele, comodă, lipsită de complicaţii..
Şi ştiţi totuşi care e cel mai urât moment din punctul meu de vedere ?? Acela în care m-am dus la întâlnire ştiind că va fi ultima oară iar el nu bănuia nimic. Cuvântul despărţire vine de obicei ca un fulger, tocmai atunci când nu îţi doreşti să-l auzi.
Vi s-a întâmplat vreodată să reveniţi acasă crezând că aţi luat decizia corectă? Vi s-a întâmplat vreodată să vă urâţi pe voi înşivă că nu aţi putut iubi un om care v-ar fi făcut fericite?
