2. SCURT ISTORIC AL BUNELOR MANIERE
Odata cu inceputul existentei sale sociale ,umanitatea a impus norme de comportament in toate domeniile esentiale ale vietii : hrana si imbracamintea , relatiile dintre sexe , relatiile dintre inferiori si superiori , corespondenta ,primirea oaspetilor etc.
Comportamentul prescris in aceste ocazii a fost codificat in reguli precise; iar a nu le respecta insemna a te exclude din categoria ta sociala. In toate timpurile , in toate tipurile de grupuri umane , politetea a fost indispensabila traiului in comun , chiar daca obiceiurile difereau de la o tara la alta.
De exemplu , in Germania nu se mai saruta mina femeilor , dar s-a extins deprinderea de a fi punctual devenita aproape obsesie. Acest mic ” amanunt ” comentat de un sociolog ar explica , poate , uimitoarea prosperitate a Germaniei din ultimele decenii…
Tot aici , cu exceptia meselor oficiale si a cazului cind exista personal de serviciu , invitatii contribuie spontan la stringerea mesei , la spalarea vaselor – cu simplitate si eficienta , fara ca gazda sa se simta jignita.In Cehoslovacia , unde curatenia din apartamente este impresionanta , gazda are pregatita pentru musafiri o adevarata colectie de papuci noi si comozi si nimeni nu se simte socat.
In Canada , ca si in alte parti , exista obiceiul de a oferi flori in numar par. La noi , un buchet trebuie sa aiba un numar de flori fara sot si acest obicei autohton poate duce uneori la situatii comice. Astfel gazda , usor jenata , ii atrage atentia musafirului venit din Romania care i-a oferit cinci garoafe ca a pierdut , probabil , o floare pe drum …
In Elvetia , seara, pe malul unui riu , intr-un loc pustiu , o fetita era nelinistita de faptul ca nu gaseste o cutie de gunoi in care sa arunce ambalajul de la ciocolata – pentru ca nu avea OBICEIUL sa arunce ceva pe jos.
Oamenii au obiceiuri bune si rele. Cum obisnuinta este a doua noastra natura , obiceiurile sunt foarte importante ,atit pentru noi cit si pentru cei din jur. Dar … bunele obiceiuri respectate cu strictete ar face dintr-un om un sfint si dintr-o societate reala o lume utopica.
Imaginati-va o fiinta umana care n-ar gresi niciodata cu nimic. Dupa parerea mea ar fi un monstru , un robot. Ideal ar fi ca un om sa stie sa-si pastreze cit mai multe obiceiuri bune si sa le corecteze pe cit posibil pe cele proaste. Daca avem o viata normala , dar totusi avem prostul obicei de a bea zece cafele pe zi si de a fuma cinci tigari dimineata pe stomacul gol , asta ne priveste personal.
Vom vorbi in acest context doar de obiceiurile proaste care ii deranjeaza pe cei din jur. Nu trebuie sa afli dintr-o carte ca nu este politicos sa faci vizite neanuntate , e de ajuns sa te gindesti ca nici tie nu ti-ar face placere , intr-un moment cind ai foarte multe treburi , sa fii surprins de musafiri , oricit de dragi ti-ar fi in alte imprejurari. Si totusi , exista acest obice prost de-a intra la cineva cunoscut doar pentru ca trec prin fata casei.
Pe timpuri , a face cuiva o vizita neanuntata nu era deloc un gest nepoliticos ,ci dimportiva … dar in alte vremuri oamenii aveau foarte mult timp liber , pe care astazi nu-l mai au … din pacate.
Se stie , de altfel , ca pentru a intra in codul bunelor maniere un obicei trebuie sa fie supus mai intii probei timpului. Pina si etimologia cuvintului ETICHETA , in sensul cunoscut de toata lumea , este semnificativa din acest punct de vedere.
Oricit de surprinzator ar parea , ” eticheta ” (ceea ce se cuvine ) are la origine o interdictie. In noul parc de la Versailles , gradinarul-sef al lui Ludovic al-XIV-lea a asezat inscriptii prin care cerea sa nu-i fie calcate in picioare peluzele insamintate de curind.
Cum aceste inscriptii erau adesea ignorate de nobilimea neatenta si aflate , in paranteza fie spus , in conflict cu regele , bietul om a obtinut din partea Majestatii Sale un decret care prevedea respectarea ” etichetelor „. Astfel , cuvintul a intrat in limbajul curent pentru a desemna o comportare conforma unor norme. Multe obiceiuri nu mai au de mult nici o legatura cu faptele care le-au generat.
Cine se mai gindeste astazi , scotindu-si palaria , ca reitereaza gestul de ridicare a coifului prin care cavalerii , la sfirsitul unui turnir , isi descopereau chipul spre a fi recunoscuti de public?
