Intr-un articol anterior, De ce apar conflictele in cuplu?, am aflat cateva lucruri despre tipurile de cupluri si originile conflictelor dintr-un cuplu, iar astazi vom incerca sa aflam mai multe despre comportamentul adultului si al copilului in cadrul unei relatii si rolul stimei de sine in cuplu.

Casatoria are multe paralele cu relatia parinte-copil si esteComportamentul intr-o relatie profund influentata de aceasta. In primele luni si primii ani de viata, copilul este invatat elementele de baza ale unei relatii umane intime. In familia de origine interactioneaza cu un grup mic de fiinte umane si usor de recunoscut.

Prin casatorie, omul reintra intr-un sistem relational similar, avand insa un rol diferit: nici acela de copil, dar nici acela al unui adult matur. In relatia maritala, aceasta ambivalenta este reflectata, pe de-o parte, de nevoile regresive si neimplinite (infantile), iar, pe de alta parte, de esecul de a dezvolta un comportament progresiv sau de adult.

O relatie intima de cuplu ofera o paleta de comportamente progresive si regresive alternative. Nici o alta relatie interpersonala nu este mai apropiata de intimitatea parinte-copil decat relatia maritala. Nu exista vreun alt tip de relatie care ofera o satisfactie atat de completa a nevoii de a apartine altei persoane, de iubire, de a purta de grija si a i se purta de grija, a nevoii de protectie, siguranta si dependenta ca cea de cuplu.

Pe de alta parte, nici o alta relatie interpersonala nu necesita un nivel atat de ridicat de identitate, stabilitate, autonomie si maturitate ca aceea a cuplului intim. Fiecare partener are asteptari profunde de intelegere din partea celuilalat si de implinire personala.

Cuplurile care au o relatie sanatoasa beneficiaza de posibilitatea de a alterna intre rolul progresiv si cel regresiv. Fiecare partener poate, pe rand, sa fie neajutorat, sa planga pe umarul celuilalt sau sa ofere sfaturi si suport, exact ca o mama.

Comportamentul regresiv al partenerului nu produce jena, din moment ce intr-o alta situatie se poate baza pe un alt comportament compensatoriu, cel progresiv.

A avea succes in rolul de persoana care ajuta creste stima de sine. Intr-o relatie, a oferi si a primi sprijin determina un grad inalt de satisfactie si reprezinta un motiv puternic pentru a forma un cuplu. Abilitatea de a regresa partial si temporal este o conditie importanta pentru cresterea personala.
Un comportament regresiv va determina o respingere a cerintelor considerate, mai degraba, mature. Genul acesta de parteneri  considera ca mariajul le va satisface continuu nevoia de tandrete si grija. Felul acesta de asteptari isi are radacinile in conflictele nerezolvate din copilarie: acesti indivizi au fost atat de frustrati in copilarie, incat acum se simt indreptatiti sa li se satisfaca acele nevoi neimplinite sau, dimpotriva, in copilarie au fost foarte protejati si rasfatati, incat acum percep casatoria ca pe o continuare fireasca a copilariei.

Pe de alta parte, exista partenerii care isi stabilesc standarde foarte inalte pentru a parea „adulti”. Acestia evita orice forma de comportament care ar putea fi interpretat ca fiind copilaresc, slab, dependent sau neajutorat. Ei fac tot posibilul sa exprime acele trasaturi specifice unui Eu puternic: putere, maturitate, superioritate si control asupra emotiilor.

In relatiile personale cauta confirmare ca lider, salvator sau superman. Acest rol este asumat nu datorita unei forte sau maturitati reale, ci din nevoia de a deghiza slabiciunea specifica copilului, pe care doresc sa o supracompenseze printr-o falsa maturitate.

Astfel, celor care adopta un rol regresiv le este teama de responsabilitate sau de pedeapsa. Celor care adopta un rol progresiv le este teama sa-si exprime comportamentul regresiv.

In cultura noastra, comportamentul progresiv ii este atribuit barbatului, iar cel regresiv, femeii. Un barbat trebuie sa-si dovedeasca superioritatea, puterea si experienta; trebuie sa fie un protector si un sprijin pentru femeie. Comportamentul regresiv, precum cautarea protectiei si consolarii sau exprimarea slabiciunii si dependentei, nu este demn pentru un barbat.

Desi, in general, barbatii nu sunt mai maturi sau mai avansati in dezvoltarea lor decat femeile, adesea se simt obligati sa joace un rol progresiv, suprimandu-si si negandu-si nevoia de contact regresiv.

Comportamentul regresiv este considerat inca specific femeilor, desi intr-o maniera mai restransa decat anterior. In mod particular, barbatii sunt atrasi de femei care au nevoie de atentia si sprijinul lor, femei care sa le poarte de grija, sa aiba incredere in ei si sa se comporte cu ei ca si cum ar fi niste copii.

Unele femei se forteaza sa fie slabe pentru a reprezenta stereotipul regresiv de ideal feminin, chiar daca acest comportament nu corespunde cu adevarata lor natura. Ele isi accentueaza „feminitatea” suprimandu-si comportamentul activ, asa-zis „masculin”. In aceasta situatie, femeia se comporta ca si cum ar fi slaba, folosindu-si adesea aceasta slabiciune  pentru a-si manipula barbatul.

Stima de sine in cuplu

In cadrul unei relatii amoroase, partenerii au valori egale, din punct de vedere sentimental. Aceasta egalitate nu se regaseste doar in comportamentul si pozitia lor din interiorul relatiei, ci si in sentimentul stimei de sine.

Chiar daca unul dintre parteneri poate avea un statut social sau profesional important, reuseste foarte usor sa nu incalce regula stimei de sine, sa nu-l devalorizeze pe celalalt.

Sunt foarte multe situatii in care sotia aparent „pasiva” conduce din umbra actiunile sotului sau. De exemplu, chiar daca barbatul este singurul cu o cariera profesionala, sotia poate simti ca este la fel de importanta functionand ca „sfatuitor”, consilier in profesia sotului (in avansarea sa ierarhica) sau poate constitui chiar „energia” care determina aceasta avansare profesionala.

Sentimentul de a fi indispensabila realizarii profesionale a sotului o poate ajuta pe sotie sa se identifice ea insasi cu succesul. Stima de sine poate surveni din rearanjarea rolurilor traditionale: barbatul preia conducerea „departamentului Afacerilor Externe”, iar sotia, pe cel al „departamentului Afacerilor Interne”. In multe culturi, sotia care este si mama reprezinta centrul emotional al familiei, ceea ce ii ofera un mare grad de confirmare si stima de sine.

In cadrul unui mariaj, exista roluri superioare si roluri inferioare. De regula, partenerul „superior” este cel mai activ, comunicativ, decisiv si cu mai multa initiativa. El sau ea isi asuma rolul de lider si de reprezentant al cuplului in fata lumii exterioare.

Partenerul „inferior” este adesea mai introvertit, mai linistit si mai putin evident, influentand, insa, din umbra deciziile si conducand o multitudine de activitati, fara a-si declara functia de lider. Este foarte important de retinut  ca partenerul inferior nu este mai putin important decat cel superior, ci mai degraba este vorba de o distribuire si o specializare a rolurilor in cadrul relatiei.

Stima de sine poate fi castigata prin atributii variate, precum inteligenta, frumusete, forta, dar si prin maturitate si prin abilitatea de a empatiza cu partenerul si a-i oferi sprijin si afirmare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here