Te inrosesti, simti cum te trec toate transpiratiile si nu mai poti decat sa te balbai. Iti suna cunoscut? Timiditatea este una dintre cele mai raspandite probleme. Dar cu cateva smecherii in buzunar vei fi si tu pregatita sa o invingi.

“Nu reuseam sa scot pe gura nici macar o vorba…

<<Prietena ta pare cam increzuta! Vad ca nu vorbeste cu oricine>>. Cat de des a trebuit sa auda Ana, prietena mea cea mai buna propozitiile acestea despre mine. Si cand te gandesti ca motivul nu era nici pe departe acela ca nu as fi interesata de alti oameni, din contra. Eram pur si simplu prea timida pentru a deschide gura de fata cu necunoscuti. Cel mai rau era cand eram nevoita sa vorbesc in fata clasei. Inainte de o prezentare sau un referat, nu dormeam cu noptile, si visam mai mereu ca sunt in fata colegilor mei si uit tot ce aveam de zis sau nu reusesc sa scot niciun cuvintel pe gura. In ziua cu pricina, ma trezeam cu o senzatie de panica, nu puteam sa mananc nimic si aveam toata ziua mainile transpirate. Cu toate ca de obicei prezentarea decurgea pana la urma fara mari probleme, inainte de urmatoarea se intampla din nou la fel. Nici prin gand nu mi-ar fi trecut sa merg singura la o petrecere. Bine, asta nu as face-o nici acum, dar inainte nu puteam sa merg nicaieri neinsotita de prietenele mele. Nici macar cu sunatul nu era prea usor. Daca trebuia de exemplu sa stabilesc un consult medical, o rugam tot timpul pe mama sa sune in locul meu. La fel de greu imi era si cu baietii. De obicei reuseam doar prin intermediul unei prietene sa intru in contact cu un tip sau sa il fac pe cel pe care il placeam sa ma observe. Intre timp am invatat sa ma stapanesc in majoritatea situatiilor. Cum am reusit? Simplu. De fiecare data cand ma simteam jenata, am incercat sa lupt impotriva senzatiei, sa ma conving ca totul e ok. Si mi-a venit din ce in ce mai usor sa am incredere in mine.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here