Jurnal de Craciun
Intotdeauna am avut impresia ca perioada sarbatorilor de iarna are un farmec si o magie aparte, speciala. Motivele sunt numeroase. Probabil zapada alba asternuta peste toate meleagurile si care da impresia de neclintire, de abolire a timpului si de neantizare a spatiului. Sau clinchetele de clopotei atarnati la ferestre si usi, si muzica fulgilor de nea, auzita in timpul efemerului lor zbor. Probabil si tinerii care pornesc colinda lor in Ajun si care intregesc atmosfera de poveste. Indubitabil si legendele si istorioarele privind natura si aparitia vesnicului mos cu barba si care aduce intr-o singura noapte cadouri la toti copii cuminti din lume. Trec la aceasta lista de motive si mirosul de cozonaci si alte bucate aromate, specifice acestei perioade, precum piftia, sarmalutele, carnatii, slanina etc. Atmosfera e intregita de bradul frumos ornamentat, cu globulete, lumanari, betea, fulgi si omuleti de zapada in miniatura si de alte ornamente pe care le punem in toata casa. Mai adaug si rudele care trec pragul casei, colindatorii care iti ureaza sanatate, fericire si belsug, slujba religioasa de la miezul noptii, darurile ascunse sub brad.
Am impresia ca atmosfera de poveste imi ofera sansa de a mai trai inca o data copilaria, de a ma bucura intocmai ca un copil de sarbatori, de a experimenta din nou inocenta si entuziasmul de atunci, pe care deseori le pierd in tumultul cotidian. Sufletul pare mai usor si mai fericit, asteapta parca aceasta perioada ca acum sa-si poata trage sevele utile pentru anul ce va veni.
Presupun ca fiecare familie are o traditie a sa. Gandindu-ma la familia mea, traditia consta in urmatoarele obiceiuri. In Ajun intreaga familie participa la pregatirile ce se fac cu ocazia acestei mari sarbatori. Bradul este atributia exclusiva a copiilor. Acestia vor avea de asemenea sarcina de a impodobi si restul casei. Pe urma asteptam colindatorii. In noaptea sfanta, mergem cu totii la slujba religioasa. În prima zi de Craciun rudele si prietenii se aduna la noi. Impreuna cu acestia, primim alti colindatori pe care ii servim cu cozonac si vin. De a doua zi incepem vizitele la alte cunostinte. Asadar la noi Craciun inseamna familie si prieteni. Dar mai ales, denota simplitate, liniste si regasire sufleteasca.
De Craciun am certa impresie ca nu mai sunt adult, ci un copil care isi regaseste in sine bucuria pura de a trai. Mai mult, cred ca Craciunul este special la tara, cand inca poti sa te bucuri de liniste, de farmecul naturii ascunsa de zapada, de obiceiurile care parca te reintorc in timpuri vechi, primordiale. Focul din soba, mirosul de cetina, urmele pasilor pe zapada, cerul infinit si instelat descoperit de la fereastra, mirosul de mere coapte, toate acestea sunt speciale si de inimitabile la oras. Jocurile pe care le experimentez devin o alta modalitate de a ma simti copil. Amintesc doar cateva: saniusul, bataia de bulgari, inaltarea de oameni de zapada. Recunosc ca am experimentat si jocuri de „oameni mari”, precum schiatul, placa pe zapada.
Si pentru ca este o perioada de bucurie, importante sunt acum reuniunile de familie, intalnirile cu rudele si prietenii. Acum am posibilitatea de a multumi, oferind cadouri, tuturor celor care m-au ajutat, au fost alaturi de mine, m-au sprijinit in activitatile realizate. Acum pot sa zic: „Multumesc!”.
Acest cuvant e atat de simplu si totusi atat de incarcat sentimental, incat nu o sa-mi fie teama sa-l utilizez prea mult. Nu o sa se uzeze!
Asadar, nu ii uitati pe cei dragi!
