Sforăitul este o problemă serioasă, dar mai puţin luată în seamă de oameni, aproape 80% dintre cuplurile care se confruntă cu o astfel de problemă dorm, periodic, în camere separate, în timp ce nouă din zece caută o soluţie împotriva acestuia. Sforăitul afectează peste 40% dintre adulţi, potrivit statisticilor mondiale. La aproape un sfert dintre aceştia, sforăitul a devenit cronic. Sforăitul este provocat de o îngustare sau de o blocare a căilor respiratorii nazale. Această îngustare restricţionează fluxul de aer intranazal, forţându-ne să respirăm pe gură şi nu pe nas. Potrivit medicilor, în timpul somnului, în special în poziţia culcat pe spate, muşchii limbii, ai gâtului şi ai planşeului bucal se relaxează, fapt care duce la obturarea căilmulte-cupluri-sufera-din-cauza-sforaituluior aeriene superioare. Din acest motiv apar vibraţii ale ţesuturilor moi, provocând sforăitul. Una dintre cel mai des întâlnite cauze ale sforăitului este congestia nazală care apare în cazul răcelii, alergiei sau a unei alte afecţiuni respiratorii. Vasele sanguine de la nivelul nasului se inflamează, iar respiraţia pe nas devine dificilă. Sforăitul cronic însă are şi alte cause, cum ar fi deviaţia de sept, scăderea tonusului muscular odată cu avansarea în vârstă, creşterea greutăţii corporale, congestia nazală din perioada de sarcină, consumul de alcool şi fumatul. Sforăitul duce la un somn agitat şi la incapacitatea organismului de a se odihni suficient în timpul somnului. Oboseala acumulată poate genera în timp mai multe afecţiuni. O altă complicaţie gravă a sforăitului este sindromul de apnee în somn (oprirea respiraţiei pentru câteva secunde la intervale mai mici sau mai mari de timp). Apneea determină scăderea concentraţiei de oxigen în sânge, provocând boli cerebrale şi cardiace.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here