O altă poveste despre Moş Crăciun!

Eram liceeni şi aşa cum vârsta ne dicta nu mai credeam în existenţa unui Moş Crăciun bun şi iertător, care să caţără pe acoperişurile caselor, se înghesuie în coşurile strâmte şi aşează cadouri pentru toată familia sub bradul frumos împodobit. Pentru noi era alta magia Sărbătorilor!
Am fost lăsaţi să spunem povestea noastră despre Moş Crăciun, în serbarea de Crăciun oferită de către liceul nostru invitaţiilor de ocazie: părinţi, profesori, câţiva copii de la un centru de plasament din Bucureşti etc. Versiunea noastră bineînţeles că avea să fie mai puţin tradiţională, cea unanim acceptată de cei prezenţi sau deja cunoscută de auditoriul nostru.
Subiectul pe scurt era următorul: un tânăr prinţ foarte meschin, infatuat şi narcisist, care vedea în toată manifestarea de Crăciun a supuşilor o manifestare a involuţiei umane, a mediocrităţii şi a credinţei nebune într-un crez inexistent, la urcarea pe tron, interzice orice petrecere, târg sau reuniune de Crăciun, închide magazinele, interzice împodobirea regatului şi a caselor oamenilor, pedepsind aspru pe orice supus care încălca noile reglementări. Astfel în perioada sărbătorilor în primul an, în regatul său, nu se mai aude niciun colind, nu se mai vede nici un brad împodobit, vitrinele sunt goale, fără jucăriile pentru copii, oamenii se retrag în case de teama noului domnitor. În noaptea de Crăciun, copiii toţi din acel regat, fiecare în colţul său de cameră, îşi pune aceeaşi dorinţă: ca regele cel rău să se transforme într-unul bun. În acea noapte, un spiriduş, trimis de rugăciunile copiilor, îl vizitează pe rege şi sub forma unui pact îi cere acestuia să renunţe la restricţiile impuse, în schimb oferindu-i-se tinereţea veşnică şi domnia fără sfârşit peste regat. Pentru că îl ia în derâdere, regele afirmă că el singur doar poate să hotărască ce se întâmplă în regatul său, spiriduşul îl blesteamă ca întreaga sa viaţă să aducă cadouri copiilor nu numai din regatul său, ci din întreaga lume. Îi oferă în plus, bătrâneţea veşnică! Blestemat astfel, regele cel tânăr şi mândru de frumuseţea sa, se transformă imediat într-un bătrânel. Pentru că spiriduşii şi atmosfera de Crăciun denotă sentimente pozitive şi frumoase, înălţătoare, regelui i se oferă în schimbul pedepsei primite, bunătatea de a dărui, milostenia şi moralitatea fără margini. Regatul său este nemuritor şi nemărginit, căci peste ani, Crăciun vine de fiecare dată, în întreagă lume.
Uşor insolită ca şi prezentare şi conţinut, piesa noastră a avut succes, deşi, la final, a trebuit să dăm socoteală despre natura iniţială a lui Moş Crăciun, aceea de prinţ rău, copiilor care aveau o imagine absolut pozitivă, Moşul fiind întruchiparea binelui şi a bunătăţii.
Multe poveşti circulă despre natura, personalitatea, apariţia lui Moş Crăciun. Dar dacă este să ne luăm după aspectul religios, trebuie să amintim că Crăciun era un om extrem de rău, care nu a vrut să-i primească pe Iosif şi Fecioara Maria în casă. Soţia sa, în schimb, foarte miloasă, i-a ascuns în staulul oilor. Aflând despre asta, Crăciun taie mâinile soţiei sale. Minunea însă este prezentă: Fecioara Maria lipeşte braţele femeii, iar pe bărbat îl transformă într-un om milos şi darnic.
Indiferent de poveste, Crăciun are aceeaşi semnificaţie: dăruire, fericire, puritate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here