Michael Jackson va fi omagiat, în cadrul evenimentului din 31 ianuarie, printr-un clip 3D pe care l-a realizat cu puţină vreme înainte de a muri.
Tributul postum, gândit ca piesa de rezistenţă a întregului spectacol, va cuprinde versiunea 3D a videoclipului realizat pentru hitul „Earth Song”, pe care artistul plănuia s-o includă în concertele sale programate pentru iulie 2009 la Londra. Multaşteptatele show-uri care ar fi trebuit să marcheze revenirea lui Jackson pe scenă au stabilit recorduri în ceea ce priveşte vânzarea biletelor. Interesul fanilor a sporit numărul iniţial de concerte şi Michael avea toate şansele să redevină suveranul ariei pop. Show-urile n-au mai avut, însă, loc, din pricina decesului său, survenit pe 25 iunie.
Celine Dion, Usher, Smokey Robinson, Carrie Underwood şi Jennifer Hudson vor cânta în cadrul galei Grammy, pe durata proiecţiei 3D. Producătorul executiv al ceremoniei, Ken Ehrlich, a declarat că va fi pentru prima dată când o premiere va include această tehnologie. Michael Jackson va mai fi recompensat şi cu un premiu pentru întreaga carieră. Anul trecut, producătorii spectacolului şi-au dorit ca megastarul să ia parte la transmisia televizată, pentru a celebra cea de-a 25-a aniversare a albumului-fenomen „Thriller”. Ken Ehrlich a avut mai multe propuneri pentru artiştii care să marcheze momentul, printre care Justin Timberlake şi Usher, idei de care Michael a fost încântat.
Totuşi, în cele din urmă, Jackson a declinat invitaţia organizatorilor de a participa la show. „Pur şi simplu nu era pregătit pentru aşa ceva”, a venit explicaţia lui Ehrlich, care a produs, anul trecut, spectacolul comemorativ televizat de după moartea Regelui Pop. Ken a fost alături de Jackson în noaptea de dinaintea morţii acestuia, moment în care a vizionat pentru prima dată clipul 3D al piesei „Earth Song”.
„Există acolo aceste imagini incredibile cu frumuseţi ale naturii, care sunt văzute prin ochii unei fetiţe care adoarme. Când se trezeşte, copila devine martora distrugerii naturii, povesteşte Ehrlich. Problema care se pune este să decidem care ne sunt valorile”.
O parte din videoclipul 3D pentru „Earth Song” a fost inclusă în documentarul „This Is It”, lansat după dispariţia lui Michael Jackson.
În cadrul Premiilor Grammy va putea fi vizionată versiunea integrală a poveştii filmate. Producătorii evenimentului îi avertizează pe telespectatori că vor avea nevoie de ochelari speciali 3D, pentru a trăi întreaga experienţă pe care o oferă clipul.