„Atunci cand incercam sa nu fim ceva, ne epuizam resursele interne. Ca sa fim o persoana cu adevarat autentica, trebuie sa permitem aspectelor din noi insine pe care le iubim si le acceptam sa coexiste cu toate aspectele din noi insine  pe care le judecam si le acuzam.”

Partea negativa din tine
Acesta este o ipoteza dezbatuta pe larg in cartea “Partea intunecata a cautatorilor de lumina”, aparuta la Editura For You: aceea de a ne accepta din plin si fara rezerve latura noastra negativa, pentru a ne putea bucura apoi, cu intreaga fiinta, de aspectele pozitive si luminoase din noi.

Ghidandu-ne dupa principiul “Lucrul cu care nu poti exista impreuna nu te lasa sa existi.”, misiunea noastra este sa scoatem la lumina acele parti intunecate din noi, pe care vrem sa le reprimam pentru a obtine validarea celor din jur si iubirea de sine. “

Daca nu sunt bun, ceilalti nu ma vor iubi”- iata o propozitie care ne-a marcat viata si care ne-a determinat sa fim falsi, sa ne ascundem in spatele unor masti aparent confortabile, cu care am vrut sa inchidem gura sufletului nostru urland dupa autenticitate. “Ni s-a spus: nu fi nervos, nu fi egoist, nu fi rautacios, nu fi lacom. Nu fi a fost mesajul pe care mi l-am asezat adanc in mine. “- marturiseste autoarea Debbie Ford.

“Suntem invatati sa nu spunem niciodata lucruri negative despre noi insine. Daca ma trezesc dimineata si simt ca nu am nici o valoare, se presupune ca ar trebui sa pretind ca nu simt asa ceva, se presupune ca ar trebui sa-mi spun mie insami ca valorez foarte mult si sper ca – mai tarziu in timpul zilei – ma voi simti si mai valoroasa. Ni se spune ca a gandi afirmativ ne va face sa fim in regula.

Dar, daca punem frisca pe o prajitura acra, dupa cateva lingurite simtim tot porcaria de dedesubt. Cand integram trasaturile negative in sinele nostru, nu mai avem nevoie de afirmatii, deoarece stim ca suntem atat valorosi, cat si lipsiti de valoare; atat urati, cat si frumosi, atat lenesi, cat si constiinciosi.

Procesul nu inseamna sa ne debarasam de lucrurile care nu ne plac in noi insine, ci sa descoperim latura pozitiva a acestor aspecte si sa o integram in vietile noastre.

Inauntrul nostru, noi avem fiecare trasatura, impreuna cu opusul ei polar; fiecare emotie umana si fiecare impuls. Trebuie doar sa scoatem la lumina, sa ne asumam si sa acceptam cine suntem in intregime: binele si raul, intunericul si lumina, puternicul si slabul, cinstitul si necinstitul.

Daca voi credeti ca sunteti slabi, atunci trebuie sa cautati opusul si sa va gasiti puterea. Daca sunteti condusi de frica, trebuie sa mergeti inauntrul vostru si sa va gasiti curajul. Daca sunteti o victima, trebuie sa-l gasiti in voi pe cel care va victimizeaza. Aveti, prin nastere, dreptul de a fi intregi-de a avea totul. E nevoie doar de o modificare a perceptiei voastre, de o deschidere a inimii.”

Metafora castelului, pe care o vom reproduce in continuare, explica cum am ajuns in aceasta stare de separare fata de esenta noastra si cum traumele copilariei si-au pus amprenta asupra autenticitatii noastre:

 “Imaginati-va ca sunteti un castel minunat, cu coridoare lungi si mii de camere. Fiecare camera din castel este perfecta si are un dar special. Fiecare camera reprezinta un aspect diferit al vostru si este o parte integranta a intregului castel perfect. Cand ati fost copii, ati explorat fiecare centimentru din castelul vostru, fara rusine si fara a judeca. Ati acceptat cu dragoste fiecare camera, fie ea o incapere oarecare, dormitor, baie sau pivnita. Absolut fiecare incapere era un unicat. Castelul vostru era plin de lumina, dragoste si minune. Apoi, intr-o zi, cineva a venit la castel si v-a spus ca una dintre camera era imperfecta si ca, fara indoiala, ea nu apartinea castelului vostru. V-a sugerat ca, daca doreati sa aveti un castel perfect, trebuia sa incuiati usa de la acea camera. Intrucat doreati dragoste si acceptare, v-ati grabit sa o incuiati. O data cu trecerea timpului, au venit din ce in  ce mai multi oameni la castelul vostru. Cu totii si-au spus parerile despre camere, despre care le placeau si care nu le placeau. Incetul cu incetul, ati inchis usa dupa usa.”

Fiecare dintre noi avem in interiorul nostru un astfel de castel de care am fost indragostiti in copilarie si pe care apoi am inceput sa-l uram si sa nu-l mai recunoastem ca parte integranta din fiinta noastra. Pentru a ne capata autenticitatea si iubirea fata de noi insine, e nevoie sa luam manunchiul de chei si sa incepem sa descuiem, rand pe rand, camerele pe care le-am inchis si am vrut sa le uitam, pentru a castiga aprobare si iubire. Sa scoatem la lumina tot ce se afla in ele: ura, dezamagire, manie, resentimente, pentru a ne putea bucura de totalitatea si unicitatea vietii noastre.
A nu ne accepta pe noi insine in totalitate va genera nenumarate probleme in relatiile noastre: “Ceea ce nu ne asumam in ceea ce ne priveste, proiectam asupra altor oameni. Daca ne negam mania sau nu ne place ca o avem, vom atrage oameni furiosi in viata noastra. Indignarea noastra referitoare la comportamentul celorlalti este legata, de obicei, de un aspect nerezolvat din noi insine. Daca am asculta tot ceea ce ne iese pe gura cand vorbim cu altii, cand ii judecam sau le dam sfaturi, am lua totul inapoi si ni le-am spune noua insine. “
Misiunea fiecaruia dintre noi este sa acceptam si sa iubim invelisul de protectie, indepartandu-l apoi pentru a scoate la lumina esenta stralucitoare din interiorul nostru, exact ca in povestea cu statuia lui Buddha. In 1957, o manastire din Thailanda a fost dusa in alt lacas si un grup de calugari a trebuit sa mute o statuie gigantica a lui Buddha facuta din lut. In timp ce faceau mutarea, unul din calugari a observat o crapatura in statuie. Observand ca acea crapatura trimitea reflectii de lumina, au inceput sa loveasca in lut. Pe masura ce dislocau piatra, Buddha devenea din ce in ce mai stralucitor, dovendindu-se in cele din urma ca statuia era facuta din aur solid.

Precum statuia lui Buddha, “multi dintre noi purtam un strat de duritate, care ne ascunde sensibilitatea sau o masca de umor care ne acopera tristetea. Oamenii care arata ca stiu tot, de obicei acopera sentimentul ca sunt prosti – iar cei care se comporta cu aroganta trebuie sa-si scoata la iveala nesiguranta. Oamenii stapani pe sine ascund in ei un aiurit extravagant, iar o fata zambitoare ascunde un om furios. “

Incheiem cu un paragraf la care sa meditam :

“Cand ajungeti sa va cunoasteti sinele intreg, nu mai aveti nevoie de un invelis care sa-l protejeze. Veti lasa in mod natural sa va cada mastile, aratand lumii sinele vostru autentic. Nu trebuie sa pretindeti ca sunteti mai mult sau mai putin decat oricine altcineva. Puteti sa stati pe aceeasi treapta cu oricine de pe lumea asta.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here