Cum cuceresti barbatul din zodia Gemeni

Cînd eşti îndrăgostita ai un plăcut şi cald sentiment de securitate. E acea minunată seninătate pe care ţi-o dă conştiinţa faptului că cineva îţi va fi mereu alături cînd vei avea nevoie de el, că nu mai eşti singură pe drumul vieţii. Toate îndoielile pe care le aveai înainte se topesc. Asta doar în cazul în care nu eşti implicată într-o relaţie cu un bărbat influenţat de Mercur, căci acest lucru ţi-ar cam tăia acel „cald sentiment de securitate”. De fapt, te vei adapta mult mai bine relaţiei cu un Geamăn dacă-l vei trimite la pîine luni şi nu te vei aştepta să apară pînă joi. Nu-l aştepta niciodată decît cînd îl vezi apărînd la colţul străzii şi nu te agăţa de el cînd vrea să plece.

O dată ce te-ai obişnuit cu incapacitatea lui de a sta într-un loc şi cu spiritul lui imprevizibil, ai şanse să faci relaţia să meargă. Nu conta pe el să-ţi fie alături, căci probabil nu vei şti niciodată cînd şi unde va fi, ceea ce îţi va sădi în suflet o parte dintre acele îndoieli pe care o idilă le îndepărtează în mod normal.
Dacă îl vezi pentru prima dată la o reuniune, unde îşi desfăşoară uluitoarea personalitate multiplă, n-ai nici o şansă să scapi. Vei fi convinsă că e cel mai fascinant, interesant şi inteligent bărbat pe care l-ai văzut în viaţa ta şi nimeni nu poate nega asta. E firesc să fii emoţionată şi impresionată. Dar, înainte să te gîndeşti deja la căsătorie, asigură-te că eşti în stare să faci faţă unui viitor nesigur alături de un bărbat ale cărui stări de spirit se schimbă la fel de uşor ca direcţia vîntului şi ale cărui scopuri în viaţă se pot modifica drastic înainte să se termine luna de miere. Într-o zi, bărbatul tău din Gemeni poate trece pe la tine cu o maimuţă pe umăr ca să te ia la bîlci.

Îţi va aduce flori, parfum, un disc vechi sau cîteva cărţi, una poate chiar scrisă de el. Orele vor trece pe nesimţite cînd te vei scălda în lumina solară a bunei lui dispoziţii, vei rîde la glumele lui inteligente şi te vei topi sub influenţa farmecului lui galant. Îţi va spune „te iubesc” în o sută de feluri, aşa cum nimeni altcineva nu ar fi în stare. A doua zi te va suna şi va anula o întîlnire fără nici un motiv, făcîndu-te să-ţi imaginezi tot felul de nenorociri. Glumea oare cînd ţi-a spus că te iubeşte? Are pe altcineva? Are necazuri? Temerile tale pot fi întemeiate. Sau nu. După o săptămînă va reapărea, plin de remarci sarcastice, prost dispus şi iritabil. Va fi nervos, critic şi meschin. S-ar putea să-ţi critice pantofii, rujul sau gustul literar şi să-şi exprime nişte îndoieli destul de pertinente cu privire la viitorul vostru împreună. Dacă nu va fi aşa, va fi posac, gînditor, absent, distant şi rece.
. Esenţa lui cea mai profundă îi aparţine doar lui şi n-o va împărtăşi cu nimeni, nici măcar cu tine. Ai grijă ca relaţia să aibă un aer relaxat, chiar superficial, şi nu fi prea pasională sau dramatică. Nu-l plictisi, stîrneşte-i mereu interesul şi idila ta cu Geamănul poate fi deosebită. Nu te răscula împotriva caracterului lui schimbător.

Schimbă-te o dată cu el. Fii la fel de ageră şi interesată de viaţă ca el, altfel legătura voastră va fi trecătoare. Mai presus de orice, el caută un partener intelectual. O femeie care să aibă o inteligenţă comparabilă cu a lui şi care să-l şi întreacă uneori, căci nu e egoist. E un realist, iar un mediu care să-l provoace intelectual îl stimulează mai mult ca orice. Ultimul lucru pe care şi-l doreşte e un şoricel prostuţ sau o femeie-cîrpă. Lasă-ţi inteligenţa să strălucească. Nu-l va speria ca pe alţi bărbaţi, ci îl va atrage irezistibil. Gemenii au tendinţa să-şi dea uitării vechii prieteni în favoarea celor noi, dar nu din cauză că sînt nesimţitori.
Gemeni se căsătoresc de mai multe ori, dar e mai probabil ca acest lucru să se întîmple atunci cînd se însoară la o vîrstă prea fragedă şi nu aşteaptă să se maturizeze. Nu toţi Gemenii vor avea două neveste, dar aproape sigur vor avea alte lucruri în dublu exemplar, aşa cum le place lor: două case, două maşini, două diplome de facultate, două aparate de ras, două hobby-uri, două slujbe, două ambiţii. În chestiunile financiare vei observa din nou dualitatea naturii mercuriene. Un astfel de bărbat poate fi la început extraordinar de generos, ca apoi să devină îngrozitor de zgîrcit. Dar, dacă vei pune în balanţă cele două tendinţe opuse, fără îndoială că preponderentă va fi generozitatea. Gemenii nu-şi doresc foarte mult să acumuleze bani sau cunoştinţe. El e comunicatorul a cărui funcţie e să aducă mereu idei noi, originale şi să-i slujească pe alţii cu ajutorul versatilităţii proceselor lui mintale rapide, sclipitoare. Îţi va fi credincios? În felul lui, da. Îi place să facă conversaţie, să cunoască oameni noi. În plus, atracţia pe care o exercită asupra femeilor e de-a dreptul stranie, aşa că s-ar putea să dea ocazia apariţiei şuşotelilor şi suspiciunilor.
Totuşi, nu e bine să ai pretenţia de la un soţ din Gemeni să le trateze cu răceală pe toate femeile doar pentru că poartă verighetă. Femeile fac parte din societate, iar Gemenii trebuie să farmece toată societatea în care se învîrt. Va vorbi cu ele, va rîde cu ele, poate va sta la un pahar cu ele, căci e firesc pentru mercurieni să comunice, indiferent de sexul ascultătorului, dar asta nu înseamnă că le va seduce. E adevărat că există mulţi Gemeni care trăiesc în pură promiscuitate dar, indiferent ce ai auzit despre ei, există întotdeauna o cauză.

A fi suspectat de ceva rău sau a fi nedreptăţit în orice domeniu provoacă o profundă nefericire în bărbatul mercurian. Îl frustrează şi îl deprimă, iar un Geamăn atît de nefericit zboară din floare în floare încercînd să scape de emoţiile complexe pe care le încearcă. O femeie care se află în armonie mintală perfectă cu Geamănul nu are de ce să se teamă vreodată că-i va fi necredincios fizic sau emoţional. Pentru aceşti bărbaţi, aceasta e aproape o regulă de fier. Însă nu se va lăsa înlănţuit în mod iraţional. Firea lui veselă, prietenoasă, caută permanent companie, fie că aceasta îi e oferită de conductorul de pe trenul cu care călătoreşte sau de chelneriţa de la cafeneaua de lîngă biroul lui. Nu încerca să-i înăbuşi spiritul, căci va deveni alunecos şi imprevizibil ca vîntul. Cu cei mici va fi prieten, dar nu va putea să îi disciplineze.

Îi va învăţa foarte multe, chiar înainte ca ei să intre la grădiniţă. Probabil că le va face mare plăcere să i se confeseze, căci rareori va fi şocat şi nici nu îi va judeca cu asprime. Ştie să iubească fără a sufoca. Relaţia dintre bărbatul Geamăn şi copiii săi e, de obicei, foarte apropiată, doar poate puţin prea relaxată. Oricît ar fi de afectuos, vesel şi vivace cînd e cu cei mici, nu va insista prea mult ca ei să respecte regulile, sau anumite rutine, căci el însuşi detestă aceste lucruri. Mai mult, are tendinţa de a le critica purtarea într-o zi şi de a le-o aproba în ziua următoare, ceea ce poate crea confuzii în mintea copiilor.
Cu un asemenea bărbat iubirea nu e o relaţie strict fizică. El aude mai multe, vede mai multe şi simte mai multe decît alţii, iar Mercur îl ajută să înregistreze cu fidelitate cele mai delicate impresii. Iubirea lui pare atît de aeriană şi intangibilă, încît Geamănul îţi poate da impresia că îi lipseşte pasiunea telurică a altor zodii.

Dar, dacă nu vrei un om al peşterilor care să te tîrască de păr în pădure, acest bărbat e un amant mai mult decît satisfăcător. El trebuie să simtă o contopire totală, mintală şi spirituală, înainte ca pasiunea lui fizică să prindă aripi. Vei auzi atît de des că un Geamăn are nevoie de două iubiri în acelaşi timp, încît această prejudecată îţi poate sădi în suflet nelinişti nefondate. De fapt, bărbatul Geamăn are nevoie de două iubiri, nu neapărat de două femei. Pare o ghicitoare. Dacă îl înţelegi cu adevărat, vei şti dezlegarea ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here