Astăzi, celebritățile nu își mai împrumută pur și simplu numele unor cauze, campanii publicitare sau organizații caritabile. În schimb, își înființează propriile companii responsabile din punct de vedere social, pentru a ajuta la abordarea unora dintre cele mai mari probleme sociale sau de mediu.

Pharrell răspândește vibrații fericite dincolo de muzica sa, prin intermediul Bionic Yarn, o companie care creează fire și țesături de înaltă performanță din plastic reciclat. Până acum, Bionic Yarn a făcut echipă cu unele dintre cele mai mari nume din industria modei, inclusiv Adidas, Timberland, Topshop și GAP, pentru a crea colecții de îmbrăcăminte reciclate. De asemenea, compania a colaborat cu G-Star Raw și Parley for the Oceans, pentru a transforma plasticul recuperat de pe țărm într-o întreagă colecție de denim.

Multe vedete au și anumite pasiuni secrete, cărora le dedică timpul de-a lungul anilor. Și, de asemenea, cu trecerea timpului, acestea pot ieși la suprafață, definind persoana celebră, aproape la fel de mult ca și talentul lor actoricesc. Un astfel de caz este Matt Damon, care, dincolo de actorie, își petrece cea mai mare parte a timpului liber în cazinourile din Vegas, participând și la turnee de poker populare. Ceea ce mulți oameni nu știu cu adevărat despre el, este faptul că acesta e și unul dintre co-fondatorii water.org, o organizație caritabilă care oferă apă sigură și canalizare comunităților aflate în nevoie. Inițiativa Water Credit a companiei oferă împrumuturi mici, astfel încât mai mulți oameni să aibă acces la apă curată. Fondul lor New Ventures oferă, de asemenea, finanțare pentru proiecte inovatoare care ajută la rezolvarea crizei apei, care e în creștere în întreaga lume.

Inspirat de o întâlnire cu un fermier de cafea etiopian pe nume Dukale, în 1999, Jackman și-a lansat cafeneaua Laughing Man în New York, astfel încât fermierii din țările în curs de dezvoltare să-și poată vinde produsele în SUA. Brandul Laughing Man Coffee a fost achiziționat ulterior de Keurig, care acum vinde soiuri Laughing Man Coffee K-Cup. Încasările obținute din vânzările Laughing Man Coffee sunt investite direct înapoi în Fundația Laughing Man, care, potrivit site-ului web, „sprijină programe educaționale, dezvoltarea comunității și antreprenorii sociali din întreaga lume”.

Supermodelul Amber Valetta a devenit antreprenor atunci când a fondat Master & Muse. Toate piesele vestimentare și accesoriile care aparțin acestui brand încorporează practici sustenabile și responsabile din punct de vedere social, existând și parteneriate cu un număr de lideri din industrie, inclusiv The Ethical Fashion Forum și Carbonfund.org.

Faimos pentru rolurile sale în filme precum Fight Club sau American History X, Edward Norton a decis să intre și în rolul oamenilor care strâng fonduri pentru cauze caritabile și personale – și îi ajută să câștige bătălia prin intermediul platformei sale de crowdfunding Crowdrise. Aceasta permite oamenilor să-și păstreze banii grămadă, indiferent dacă își ating sau nu obiectivul, iar donatorii câștigă și puncte de recompensă de fiecare dată când susțin o campanie.

Numai dacă nu ai avut niciodată acces la internet până acum, e posibil să nu fi auzit despre tot succesul pe care Jessica Alba l-a avut și îl are cu The Honest Company. Recent clasată de Forbes drept una dintre cele mai bogate femei self-made din America, ea datorează totul brandului propriu de produse ecologice pentru curățare și îngrijire personală The Honest Company.

Mulți sunt fani al stilului modelului și ecologistei britanice Lily Cole, dar nu toți știu că aceasta, împreună cu Katherine Poulton, au lansat The North Circular, o companie de tricotaje de lux. Potrivit site-ului oficial al acesteia, este implicată o „rețea din Marea Britanie, formată doar din persoane talentate în tricotaj”, care folosesc numai fibre naturale și biodegradabile, pentru a crea căciuli, eșarfe și multe altele.

Un alt model devenit antreprenor, Frederique van der Wal, a lansat propria florărie online, Frederiques Choice, care nu numai că lucrează direct cu diverși cultivatori din întreaga lume, dar încorporează și ambalaje reutilizabile și durabile. Fiecare buchet este livrat într-o vază biodegradabilă din bambus presat.

Implementarea CSR poate include angajamentul față de diversitate, echitate și incluziune, reducerea impactului asupra mediului, creșterea gradului de sensibilizare a comunității, promovarea durabilității și eliminarea prejudecăților și a părtinirii corporative. Deși este posibil ca unii dintre noi să nu cunoaștem termenul CSR, cu siguranță recunoaștem atunci când o companie nu acționează conform valorilor pe care le susține.