Avem tendinta sa ne dorim multe haine, iar atunci cand le avem, suntem total debusolate si cu greu reusim sa ne hotaram ce anume sa purtam. Pentru ca suntem intr-un sezon de gratie al botinelor, de orice soi, iti propun un mic excercitiu de imaginatie, in care rolul principal il ocupa o pereche de botine.
Ele ne vor ajuta sa construim nu mai putin de 5 tinute diferite, in stiluri vestimentare distincte.
Am ales o pereche de botine pana la glezna negre, cu varful ascutit si cu toc inalt, cu 3 catarame metalice pe exterior. Modelul este nu doar in voga, ci si foarte versatil, pretandu-se atat unor outfit-uri de zi, inclusiv undele de birou, cat si unor tinute de seara.
Prima propunere este una dedicata primei parti a zilei, fiind ideala pentru o zi de serviciu, acolo unde dress code-ul impune o tinuta business. Daca dupa birou te decizi sa petreci cu prietenii in oras, outfit-ul tau este la fel de potrivit – iti trebuie doar un machiaj de seara si o genta plic in locul posetei de zi.
Alege deci o fusta cu imprimeu pied-de-poule (houndstooth), unul din motivele printate ale sezonului toamna/iarna, poarta in partea de sus o camasa lejera din matase alba si accesorizeaza cu un colier maxi intreaga tinuta.
Se poarta si imprimeurile florale in acest sezon, astfel ca o fusta midi cu print floral, alaturi de un top roz pal si de un mantou clasic, in nuante pastelate (preferatul sezonului) va face furori printre iubitoarele unui look lady like cu accente retro.
Daca esti deschisa la provocari, ti-am pregatit 2 tinute indraznete, ideale pentru iesirile la petreceri. Si pentru ca, probabil, inainte de eveniment, nu vei sti exact cu ce sa te imbraci, iti propun o tinuta cu fusta si una cu pantaloni.
Tot din zona print-urilor, am ales o fusta midi tartan. In partea de sus, un top-bustiera cu maneca lunga, iar pe deasupra, o vesta supradimensionata, cu croiala dreapta, din piele. Este un look edgy, pentru cele care nu se tem de controverse.
Al doilea look este aparent mai cuminte: o pereche de skinny jeans rupti, un tricou cu mesaj imprimat, scurt si el, iar pe deasupra, un blazer destructurat, din paiete. Cu alura disco, dar si cu accente rock, vei fi o aparitie remarcata.
Si pentru ca nu putea lipsi un look casual din propunerile stilistice, alege pentru tinutele de weekend relaxate o pereche de pantaloni de stofa (in stilul tomboy), o bluza varsity si o geanta tip ruscac, pentru o aparitie cu influente sport.
Oricare ar fi stilul tau vestimentar, nu uita ca poti combina piese din garderoba in mod original, pentru a te folosi la maximum de item-urile pe care le ai deja!
Cauta modele de botine in tendinte in magazinele Musette, Il Passo sau in noul magazin Guban din Bucuresti. Piesele vestimentare le gasesti la H&M, Mango, Pull and Bear sau Zara.