Suntem datori sa crestem si sa educam copiii,sa-i  scoatem frumos in viata,sa-i pregatim in mod corespunzator  pentru ea.Unii,insa dupa ce trec de pragul casei,si isi fac viata si caminul lor,raman tot o povara pentru parinti, sau o mai apuca si pe carari gresite.08_03_familieParintii au datoria sa se ocupe de copii,si dupa ce acestia au ajuns la casele lor si sunt obligati sa raspunda  pentru faptele care le comit?

      Raspunderea parintilor se realizeaza diferit,in functie de cerintele varstei.Sub raport juridic,familia este responasbila de toate actele copilului pana la majoratul acestuia.

       Dupa aceea  sprijinul ei se deplaseaza  spre aspectul moral.Este bine sa tragem insa  un mic semnal de alarma:unii dintre tinerii de astazi mai bine instruiti decat parintii lor,considera ca acestia sunt “depasiti”  ca nu mai au ce invata de la ei.Chestiune ce este fundamental falsa,deoarece parintii constituie intotdeauna pentru copiii lor  un nesecat izvor de experiente de viata, de intelepciune a existentei.Ei se intorc invariabil spre acest izvor cand dau de greu sau sunt in impas.Relatia de autoritate ramane si ea intre parametrii morali si colaborarea se realizeaza de la sine daca familia functioneaza in continuare ca un grup de aspiratie  si nu se “sparge”, indiferent de distanta geografica dintre cei care raman si cei care pleaca.Pentru ca pe ei ii uneste familia nu doar ca expresie a unor realitati,ci familia ca un univers de viata,care presupune existenta si continuitatea in timp, a unor aspiratii spirituale si morale,a unor legaturi afective fundamentale.

      Viata moderna ne arunca uneori la mari distante geografice unii de ceilalti.In afara legaturilor episodice, permanenta ramane forta de influentare a familiei pe linia interioara.Raspunderea si sprijinul direct se subinteleg,dar nu prea mai sunt posibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here