Stiu ca nu avea pe altcineva, dar cum putea fi atat de crud? Cum putea fi atat de instabil? Desi constientizam faptul ca iubesc un om care in urmatoarea secunda ar putea sa imi dea papucii, continuam sa sper si, din pacate, continui sa sper ca imi va fi bine alaturi de el…
Am momente in care am impresia ca traiesc intr-un film prost, din care nu pot iesi. Marele meu noroc este ca am cativa prieteni ‘stabili’ care imi fac zilele si noptile mai usoare, care imi sunt alaturi si incearca sa ma ajute sa trec peste acest moment.
Se spune ca daca nu suferi din dragoste, ai trait degeaba, dar atunci cand suferi din cauza cuiva care nu apreciaza ceea ce are, atunci suferi degeaba si nu merita efortul. Daca ar fi atat de usor… daca as avea un buton pe care sa apas si sa imi spun: ‘Gata, mi-a ajuns! E timpul sa ma gandesc si la mine!’, iar apoi sa apas un alt buton care sa ma ajute sa zambesc…”.
O vad cum isi sterge lacrimile, iar apoi altele ii siroiesc pe obrajii cutati de durere… „Imi va fi bine!”, murmura, cu o voce aproape stinsa. „Voi invata sa zambesc din nou, iar peste ceva timp voi si eu cea care te va ajuta sa te ridici de la pamant”, imi spune Dana, parca mai plina de incredere.
Intr-un fel sau altul, va reusi sa depaseasca momentul, nu am dubii. Unora le ia cateva saptamani, altora cativa ani, dar este timp destul pentru toate. O astfel de experienta te poate sfarsai pe dinautru si poti deveni lipsita de speranta, dar, in timp, te poate intari. Este foarte greu, dar viata merge inainte…
