Dragostea este expresia modului in care am invatat, de la persoane semnificative din destinul nostru, sa oferim comunitate si libertate. Dragostea este echilibrul esential intre a fi impreuna si a fi separat, a simti apartenenta dar si separatie.
Din esecuri ale echilibrului decurg esecurile relatiei: “prea aproape” sufoca, iar “prea departe” cufunda partenerii in singuratate.
Iubitul “alergator de cursa lunga fara linie de sosire”: cel care alearga dupa fete morgane sau baieti la fel de “morgani”, pana aduna intregi panoplii.
Sunt alergatori, pentru ca ajunsi in apropierea partenerilor, simt ca mirajul se pierde si incep o noua cautare. Numai distanta si mirajul le starnesc pasiune.
“Cel care se uita doar la el insusi si nu intelege de ce nu-si vede partenerul”: este cel care elege dupa chipul si asemanarea sa. Celalalt il atrage pentru ca seamana cu sine; pe masura ce vede ca se abate de la chipul sau, nu-l mai poate tolera.
Este ca si cum, daca celalalt ramane dupa chipul si asemanarea sa, stie la ce sa se astepte, in timp ce, daca devine diferit, nu mai are niciun reper al comportamentului lui si nici putere asupra cuplului.
“Cel care curge precum un fluviu”: este iubirea celui care se lasa in voia intamplarilor vietii si care ii permite partenerului sa faca la fel. Fluxul vietii nu poate ingheta decat pe alocuri si pentru scurt timp, iar dragostea presupune libertatea de a creste, de a explora si de a invata, chiar daca acestea aduc multa durere.
Dragostea presupune atat tandrete, cat si senzualitate.
De aici rezulta si ipostazele de papa-lapte sau macho, corespunzatoare supratandrului si suprasenzualului. Dragostea care dureaza este cea care permite impletirea tandretei cu senzualitatea.
Capacitatea de indragostire vorbeste despre mediul afectiv al fiecaruia. Mediile afective familiale in care instabilitatea, conflictul si durerea erau trairile de fond vor putea conduce spre indragostiri rare, pentru ca retrairea istoriei afective a inceputurilor este dificila.
